Live

Ungaria continuă apropierea de Rusia și anunță că a primit combustibil nuclear rusesc pe calea aerului, ocolind Ucraina invadată

Data publicării:
Peter Szijjarto, ministrul de Externe al Ungariei. la o declaratie de presa
Peter Szijjarto, ministrul de Externe al Ungariei. Foto: Profimedia Images

Ungaria a primit, miercuri, prima livrare de combustibil nuclear din Rusia pentru centrala sa nucleară de la Paks, construită cu ajutorul Moscovei, una dintre semnele legăturilor tot mai strânse pe care Viktor Orban le are cu Vladimir Putin. Combustibilul nuclear a ajuns în Ungaria pe calea aerului, din cauza faptului că invazia rușilor în Ucraina a făcut imposibilă transportarea acestuia cu trenul.

Anunțul a fost făcut, joi, de ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, care a spus din nou că Ungaria respinge impunerea de sancțiuni pe gazul și petrolul rusesc, dar și că sancțiunile pe domenii precum cel al energiei nucleare reprezintă o „linie roșie” pentru Ungaria.

„Combustibilul a venit mereu din Rusia cu trenul, via Ucraina, însă din păcate, acest lucru nu mai este posibil, așa că a trebuit să găsim o cale alternativă de a-l transporta”, a spus Szijjarto într-un clip video publicat pe Facebook.

Șeful diplomației ungare a precizat și că livrarea a ajuns prin spațiul aerian al Belarusului, Poloniei și Slovaciei cu aprobarea celor trei țări, în condițiile în care energia nucleară nu se află pe lista de sancțiuni a UE.

Ungaria vrea să-și extindă centrala nucleară de la Paks cu încă două reactoare rusești VVER, fiecare cu o capacitate de 1,2 gigawați. Proiectul a fost acordat companiei nucleare ruse, Rosatom, în 2014, fără licitație, și reprezintă unul dintre semnele relațiilor apropiate între Orban și dictatorul rus.

Deși a condamnat invazia rusească din Ucraina, Orban s-a poziționat ca fiind cel mai pro-Putin lider european, respingând sancțiunile pe importurile energetice împotriva Moscovei, acceptând șantajul lui Putin privind plata în ruble și refuzând să acorde ajutor militar Ucrainei în lupta acesteia împotriva invadatorilor.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"Nota de plată". Ce a pățit bărbatul care a făcut-o pe Emma Răducanu să plângă și să se ascundă după scaunul arbitrului

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alegeri în Germania: cine sunt favoriţii şi de ce este atât de important acest vot. Ultimele sondaje înaintea scrutinului de duminică

Hurezeanu: Americanii spun că importanţa Flancului Estic rămâne intactă şi chiar va creşte. „Bazele militare îşi vor spori importanţa”

Reuters: SUA ar putea tăia accesul Ucrainei la serviciile de internet Starlink dacă Kievul nu semnează un acord privind mineralele rare

Campanie de dezinformare cu legături în Rusia, despre fraudarea alegerilor din Germania, cu doar câteva zile înaintea votului

Partenerii noștri