Live

Video&Foto Un tunel de 220 de metri a fost descoperit întâmplător lângă o bancă, în Argentina. Un nou „jaf al secolului” probabil a fost evitat

Data actualizării: Data publicării:
În Argentina a fost evitat un nou ”jaf al secolului”, prin descoperirea întâmplătoare a unui tunel către o bancă. Foto: Profimedia Images

Autorităţile argentiniene s-ar putea să fi evitat un nou "jaf al secolului" prin descoperirea întâmplătoare, joi, în San Isidro, o suburbie bogată la nord de Buenos Aires, a unui tunel sofisticat cu o lungime de aproximativ 220 de metri, săpat în direcţia unei bănci, relatează AFP, preluată de News.ro.

Tunelul, săpat la trei metri sub pământ, avea o structură densă din lemn, era echipat cu un sistem de ventilaţie şi electricitate şi se termina la câţiva metri de o mare bancă, potrivit poliţiei.

Descoperirea a avut loc în urma unui incident absolut întâmplător: miercuri, un şofer care parcase a auzit un zgomot provenind din şasiul maşinii sale, înainte de a-şi da seama că era vorba de o tijă metalică care ieşea dintre pietrele de pe stradă.

Parchetul local a ordonat o percheziţie, care a condus la descoperirea tunelului şi a punctului său de origine, o magazie dezafectată aflată la 200 de metri distanţă, unde a fost găsită o cantitate mare de material de umplutură şi de excavare.

Poliţia nu operase joi nicio arestare.

Anchetatorii estimează că săparea tunelului a durat între 6 şi 9 luni şi l-au descris drept "o operă de inginerie", "mai bun decât cel al lui Chapo Guzmán", lordul mexican al drogurilor care s-a folosit de un tunel pentru a evada din închisoare în 2015.

Incidentul aminteşte, de asemenea, de "jaful secolului" argentinian din 2006 din acelaşi oraş, San Isidro, când o bandă de hoţi a furat aproape 19 milioane de dolari dintr-o bancă şi a fugit printr-un tunel - săpat timp de un an ca parte a evadării lor - simulând în interior o îndelungată luare de ostatici. În timpul jafului, care a fost subiectul unor cărţi, seriale TV şi filme, banda a folosit arme false şi a lăsat un bilet în seif: "Într-un cartier bogat, fără arme sau ranchiună, există doar bani şi nu dragoste".

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Unda de șoc care a cutremurat sistemul financiar elvețian. Raportul prăbușirii băncii Credit Suisse a fost făcut public

Furie în Italia, după ce președintele argentinian Javier Milei ar fi primit cetățenie italiană. „Discriminare intolerabilă”

O pensionară a pierdut 600.000 de dolari după ce o bandă de escroci a păcălit-o că face parte dintr-o misiune secretă a FBI

Femeia condamnată la moarte pentru cea mai mare fraudă bancară din lume ar putea scăpa de execuție dacă plătește 9 miliarde de dolari

Partenerii noștri