Live

Un tribunal din Moscova a ordonat arestarea unui blogger pentru discreditarea armatei ruse

Data publicării:
Tancul T-80BV al Forțelor Armate Ruse este fotografiat pe o stradă din Donbas. Foto: Profimedia Images

Un tribunal de la Moscova a ordonat marţi arestarea bloggerului rus Mihail Nake, acuzat că a discreditat armata rusă şi ofensiva acesteia în Ucraina, relatează AFP.

Bărbatul, care găzduieşte un blog pe YouTube în afara Rusiei, cu peste 700.000 de abonaţi, este acuzat că a difuzat informaţii falsedespre forţele armate ruse, potrivit tribunalului Basmani din Moscova, care a dispus reţinerea sa.

Această infracţiune, pasibilă de o pedeapsă de mulţi ani de închisoare, a fost definită în legislaţia rusă imediat după ce preşedintele Vladimir Putin a ordonat ofensiva împotriva Ucrainei, pe 24 februarie, transmite Agerpres.

Este interzisă, în special, folosirea termenilor  „războisau invazieîn legatură cu ofensiva rusă sau acuzarea armatei de crime de război.

Numeroşi opozanţi ai regimului de la Moscova, însă şi simpli internauţi critici la adresa războiului din Ucraina, fac obiectul unor urmăriri penale de acest gen sau au fost încarceraţi, precum opozantul Vladimir Kara-Murza sau artista Alexandra Skocilenko.

Fenomenul a fost evidențiat și de Institutul pentru Studiul Războiului din Washington (SW) în evaluarea din 16 mai, în care transmitea că bloggerii militari ruși postează analize sceptice cu privire la eforturile rusești în Donbas și din ce în ce mai mult în linie cu evaluările occidentale privind eșecurile militare rusești în Ucraina.

Unul dintre acești bloggeri, Igor Strelkov, a afirmat că ofensiva rusă pentru a cuceri Donbasul a eșuat în cele din urmă și că „nici măcar o singură așezare mare" nu a fost eliberată. Strelkov spune că este puțin probabil ca forțele rusești să elibereze Donbasul până la vară și că trupele ucrainene își vor menține pozițiile din jurul orașului Donețk.

De asemenea, ISW a mai spus că Strelkov a afirmat în special că eșecurile rusești de până acum nu l-au surprins, deoarece intenția comandamentului rus a fost atât de evidentă pe tot parcursul operațiunii, încât trupele ucrainene știu exact cum să răspundă cel mai bine și avertizează că trupele rusești luptă până la epuizare în conformitate cu „regulile propuse de inamic".

Dezamăgirea continuă a bloggerilor militari pro-ruși față de efortul de război rusesc poate alimenta nemulțumirea din interiorul Rusiei, mai ales dacă Moscova continuă să amplifice eforturile de recrutare care trimit carne de tun slab antrenată pe front, sublinia ISW.

Citește și: Şoigu: Rusia îşi încetineşte ofensiva din Ucraina „în mod deliberat”, pentru a permite evacuarea civililor

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce spune NATO despre noua rachetă folosită de Rusia în Ucraina

Atacuri ruseşti asupra unor substaţii ale centralelor nucleare. „Riscul unor accidente este incredibil de mare”

Momentul în care Ucraina a atacat cu drone fabrica de maioneză EFKO din Belgorod. Care e semnificația acestei acțiuni militare

Deputații ruși au aprobat o creștere impresionantă a cheltuielilor militare anul viitor. Care este procentul alocării

Partenerii noștri