Live

Video Un soldat IDF elimină doi teroriști Hamas și este rănit de o grenadă într-un apartament din Shejaiya. Cum arată războiul urban în Gaza

Data publicării:
Teroristul Hamas a fost eliminat. Sursă foto: captură X

Scene dramatice de luptă au fost înregistrate de camera montată pe casca unui soldat israelian care participă la lupta împotriva teroriștilor Hamas în Gaza. Soldatul este prins într-o luptă de aproape, într-un apartament din cartierul Shejaiya, și reușește să elimine doi teroriști, după ce este rănit de o grenadă. 

Soldatul israelian, un rezervist din unitatea Yalam a Corpului de geniu, s-a confruntat cu doi teroriști într-un apartament din cartierul Shejaiya, în orașul Gaza, potrivit unui comunicat de presă al armatei israeliene.

Soldatul se adăpostește într-un balcon închis și are un prim schimb de focuri de aproape prin ușa dărâmată, iar apoi se vede o siluetă căzută la pământ, semn că a reușit să ucidă un terorist. După doar câteva secunde, o grenadă aruncată prin ușa balconului explodează și umple incinta de fum, iar soldatul este rănit, potrivit IDF. 

El reușește apoi să intre din balcon în locuință și vede un terorist în încăperea alăturată, cei doi începând să tragă aproape simultan unul împotriva celuilalt. După câteva focuri trase de la mică distanță, 2-3 metri, soldatul IDF reușește să-l elimine și pe cel de-al doilea terorist. 

În comunicatul IDF se mai arată că, în ciuda faptului că era rănit, soldatul și-a păstrat calmul și a reușit astfel să scape cu viață din confruntarea cu teroriștii.

Editor : Bogdan Păcurar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Israelul recunoaște oficial că l-a ucis, în iulie, pe Ismail Haniyeh, liderul Hamas

Organizaţia Human Rights Watch acuză Israelul de acte de genocid în Fâșia Gaza. Care este motivul

Antony Blinken cere Turciei să-şi folosească influenţa asupra Hamas pentru un armistiţiu în Fâşia Gaza

54 de jurnalişti au fost ucişi în 2024, dintre care o treime în Fâşia Gaza (raport)

Partenerii noștri