Live

Video Un scandal de incest a deschis cutia Pandorei în Franța. Povești îngrozitoare ies la iveală: „M-am simțit complet trădat”

Data actualizării: Data publicării:
Actorul Romain Lemire s-a decis să vorbească despre abuzurile sexuale pe care el și frații săi le-au suportat din partea tatălui. Mama știa, dar ascundea totul sub aparența unei familii normale Foto: captură video Digi24

Un scandal de incest a zguduit Franța la începutul acestui an. De atunci, foarte mulți adulți folosesc pe rețelele sociale hashtagul #MeTooInceste ca să povestească despre cum au fost abuzați sexual în copilărie de membri ai familiei. Totul a fost provocat de apariția unei cărți mai aparte: autoarea Camille Kouchner își acuză tatăl vitreg că i-a molestat fratele timp de mai mulți ani. Faptul că bărbatul este un intelectual cunoscut a încins și mai mult dezbaterea. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:30 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.

Romain Lemire este un alt bărbat care a fost abuzat în propria familie și este doar unul dintre numeroasele cazuri din Franța. Un studiu recent arată că într-o clasă a VI-a obișnuită, este foarte probabil ca 10% dintre copii să fie victime ale incestului. La fel ca Lemire, mulți păstrează ani întregi acest secret. Acum, Lemire este pregătit să-și spună povestea. Este dovada că violența sexuală împotriva copiilor își face loc chiar și în cele mai bune familii. 

„Aveam 7 ani, nu știam dacă este normal sau nu”

„Eram trei frați și cu toții am fost afectați. Dar nu am vorbit niciodată despre asta și niciunul dintre noi nu știa că şi ceilalți trăiau aceeaşi dramă”, povestește Romain Lemire.

Romain Lemire era un copil ca mulți alții. Avea doi frați și o soră. Tatăl lui era profesor, iar mama lucra la un post de radio. Trăiau împreună într-un apartament din Paris. Din exterior, părea o viață normală. Dar abuzurile din spatele uşilor închise îl bântuie şi acum pe actor.

„Aveam 7 ani când s-a întâmplat prima dată. Mă băgasem în pat devreme, pentru că eram copil. Tatăl meu s-a așezat lângă mine, s-a dezbrăcat și m-a obligat să fac anumite gesturi. Aveam doar șapte ani, nu știam dacă este normal sau nu”, își continuă povestea Romain Lemire.

Pe atunci, Romain și frații lui erau violați frecvent de tatăl lor. Mama copiilor închidea ochii la abuzurile sexuale care se petreceau în spatele unei vieţi aparent normale.

M-am simțit complet trădat de cei doi oameni în care aveam cea mai mare încredere. Atunci când tatăl și mama ta te trădează înseamnă că nu eşti în siguranţă nicăieri. Ai mereu senzația că păşeşti pe nisipuri mișcătoare”, mărturisește Romain Lemire.

Ce desenează un copil de 5 ani care a fost molestat

Potrivit unui sondaj realizat în 2020 de firma de cercetare de piață IPSOS, 1 din 10 copii francezi a fost molestat de un membru al familiei. Dar mulți îşi reprimă amintirile.

Mié Kohiyama a avut nevoie de ani întregi pentru a-și aminti groaza prin care a trecut la vârsta de 5 ani. A petrecut atunci o zi în compania unei rude, la casa de la țară a familiei. A fost cea mai îngrozitoare zi din viața ei. Ruda fetiţei s-a prefăcut că o învaţă cum să meargă pe bicicletă și a violat-o.

Când aveam 37 de ani, am suferit un șoc emoțional și dintr-odată, mi-au revenit toate amintirile. A fost ca și cum priveam totul din nou, cu ochii mei de copil. Am văzut agresorul, bijuteriile sale, lenjeria intimă”, povestește Mié Kohiyama.

Femeia a găsit desene pe care le-a făcut după ce a fost molestată. Sunt desene ce înfăţişează o fată care strigă „Ajutor!“. Un șarpe și un cuțit - simboluri ale atacului. Și de nenumărate ori, un bărbat cu mustață. Pe atunci, nimeni nu s-a întrebat de ce desenează aceste lucruri.

„Vorbim, de fapt, de un paradox în Franța: francezii acordă o mare importanță valorilor familiale. Dar tot ei distrug valorile sociale în momentul în care refuză să vorbească despre abuzurile sexuale. E un fel de cod al tăcerii folosit de mafie şi pe care îl respectă toată lumea”, spune Mié Kohiyama.

Ea conduce acum o asociație pentru victimele abuzurilor sexuale. Susține că nu ar trebui să existe nicio prescripție pentru astfel de infracțiuni. În acest fel, agresorii vor fi pedepsiţi chiar dacă trec zeci de ani până când victimele mărturisesc.

Prea multă lume păstrează tăcerea

Romain Lemire a rupt şi el tăcerea. În ianuarie 2021, când a văzut hashtagul „MeTooInceste“ pe Twitter, a scris imediat: „Și eu... de la 7 la 14 ani”.

Până în ziua de azi, Romain Lemire nu a găsit o explicaţie pentru acțiunile tatălui său, pentru că acesta era totodată un om iubitor, care avea grijă de copiii lui.

Dacă tatăl meu ar avea astăzi 20 de ani, el ar fi, probabil, în mod deschis bisexual. Ar putea avea copii, dar și-ar putea satisface nevoile într-un alt mod. Pe vremea aceea asta nu era posibil pentru tatăl meu, care provenea dintr-un mediu burghez, catolic”, spune Romain Lemire încearcând să găsească explicații. 

Câţiva ani mai târziu, sora lui a aflat despre abuz și a informat conducerea școlii. Atunci, tatăl lor s-a sinucis. Romain a făcut terapie mult timp.

I-am spus prietenei mele tot ce mi s-a întâmplat. Ar fi fost culmea să nu fac asta! De aceea, sunt cât se poate de optimist. Lumea se schimbă, iar acum, astfel de lucruri nu ar trebui să se întâmple atât de ușor, n-ar trebui să se întâmple deloc”, spune actorul.

Acum, lui Romain Lemire nu-i pasă ce crede familia despre decizia lui de a povesti totul. Prea multă lume păstrează tăcerea, crede el.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Lavrov spune că Franța a încercat să vorbească cu Moscova despre pace în Ucraina, fără prezența Kievului: „Nu voi intra în detalii”

Ciclonul Chido a devastat arhipelagul francez Mayotte: 39 de morți și peste 4.000 de răniți

Incendiu violent în apropiere de gara Saint-Lazare din Paris. Turnul Eiffel, evacuat în urma unui alt incendiu

Notre-Dame sărbătorește din nou Crăciunul. Primele slujbe după incendiul devastator din 2019

Partenerii noștri