Live

Un raid aerian a ucis cinci luptători pro-Iran în estul Siriei

Data publicării:
Una dintre sursele citate de Reuters a declarat că atacul a fost efectuat de o dronă. Foto: Profimedia Images

O lovitură aeriană asupra unui vehicul în estul Siriei, în apropierea graniţei cu Irakul, a ucis cel puţin cinci luptători din unităţi pro-Iran, au declarat pentru Reuters două surse de securitate din regiune, conform News.ro.

Una dintre surse a declarat că atacul a fost efectuat de o dronă, dar nu a putut preciza cărei armate aparţine drona.

A doua sursă a declarat că au fost vizaţi luptători în timp ce îşi schimbau tura la un punct de control.

Porţiuni din graniţa de est a Siriei cu Irakul sunt controlate de grupuri armate aliniate Iranului şi care au luptat în numele forţelor armate siriene în timpul războiului civil din ţară. Acestea includ grupuri armate irakiene care controlează, de asemenea, partea irakiană a frontierei.

Frontiera este acum un loc de contrabandă, cu arme aduse din Irak în Siria şi alte bunuri care ajung în Irak.

Atât SUA, cât şi Israelul au efectuat lovituri în Siria împotriva facţiunilor aliniate Iranului.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Dronele cu fibră optică și cu inteligență artificială, arme noi și rare pe frontul din Ucraina, dar care pot schimba războiul

Hamas eliberează încă trei ostatici, după 498 de zile de captivitate

Sute de deținuți palestinieni vor fi eliberați sâmbătă în schimbul a trei ostatici israelieni. 36 sunt condamnați pe viață în Israel

Hamas a publicat numele celor trei ostatici israelieni pe care îi va elibera sâmbătă. Toți au dublă cetățenie

Partenerii noștri