Live

Un protestatar executat în Iran a avut doar 15 minute la dispoziţie să se apere în tribunal. Altul a fost spânzurat înaintea apelului

Data publicării:
Mohammad Mehdi Karami şi Seyed Mohammad Hosseini în sala de judecată. Foto: Profimedia Images

Unul dintre protestatarii care au fost executaţi în Iran a avut la dispoziție doar 15 minute să-și prezinte apărarea și nu a avut dreptul să fie reprezentat de avocatul ales de el, au declarat surse citate de BBC.

Este vorba despre campionul de karate Mohammad Mehdi Karami, care a fost spânzurat pe 7 ianiarie, la doar 65 de zile după arestarea sa.

Patru iranieni implicați în proteste au fost executați până acum.

Karami, care avea 22 de ani, a fost arestat alături de alte 16 persoane pentru presupusa ucidere a unui membru al grupării paramilitare Basij, pe 3 noiembrie, în timpul protestelor.

Inculpații au dreptul să fie reprezentați legal, în Iran, însă în cazurile sensibile sau cele de spionaj, aceștia nu își pot alege singuri avocaţii. În schimb, judecătorii aleg ei unul de pe o listă specială. 

Jurnaliştii şi membrii familiilor inculpaţilor nu au voie să asiste la proces. În schimb, li se prezintă o filmare editată a procesului.

Într-o astfel de filmare, Karami, care este vizibil speriat, mărturiseşte că l-a lovit pe membrul grupării "Basij" în cap cu o piatră. Avocatul său nu intervine decât pentru a cere clemenţă din partea judecătorilor.

Mărturisiri obţinute prin tortură

Potrivit activiştilor care se opun regimului de la Teheran, Karami a fost torturat înainte de execuţie. Acesta ar fi povestit familiei sale că a fost bătut până şi-a pierdut cunoştinţa şi că ar fi fost ameninţat de paznici cu violul în fiecare zi.

Torturat ar fi fost şi Seyed Mohammad Hosseini, un alt protestatar care a fost executat pe 7 ianuarie.

Hosseini, care suferea de tulburare bipolară, a primit permisiunea să fie reprezentat de Ali Sharifzadeh Ardakani, un avocat ales de el. Acesta a avut dreptul să-şi vadă clientul o singură dată, în decembrie.

"A plâns când l-am vizitat. A spus că este torturat, că este bătut în timp ce este legat la ochi şi încătuşat, că a fost lovit cu piciorul până şi-a pierdut cunoştinţa", a declarat Ali Sharifzadeh Ardakani.

"Toate mărturisirile sale au fost obţinute prin tortură", a adăugat acesta.

Ardakani a făcut apel la decizia Curţii Supreme şi i s-a spus că are înfăţişare pe 7 ianuarie. Însă când a ajuns în sala de judecată, i s-a spus că Hosseini fusese deja spânzurat.

Mai mult, Ardakani însuşi a fost arestat după ce a lansat acuzaţii privind tortura clientului său pe Twitter, fiind acum eliberat pe cauţiune.

Potrivit grupurilor de activişti, 109 dintre protestatarii arestaţi riscă să fie executaţi. Media lor de vârstă este de 27 de ani, iar trei dintre ei au sub 18 ani.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Auzi bătaia asta? Pregătește-te, tu urmezi”. Mărturii ale deținutelor torturate în închisorile din Iran

Vucic spune că nu va ceda în fața protestelor izbucnite după prăbușirea acoperișului gării de la Novi Sad: „Nu-mi pasă deloc”

„Axa Rezistenței” se clatină. Prăbușirea regimului Assad pune în dificultate Iranul, rămas fără singurul aliat regional. Ce opțiuni are

Al Treilea Război Mondial a început deja. Cine beneficiază cel mai mult de pe urma invaziei Rusiei în Ucraina (Politico)

Partenerii noștri