Un preot ortodox din Ucraina a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru că a sprijinit invazia rusă
Un preot al Bisericii Ortodoxe Ucrainene a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru mai multe declaraţii publice în sprijinul invaziei Rusiei, a anuţat Biroul Procurorului General din Ucraina.
„El a fost găsit vinovat de încălcare a integrităţii teritoriale, acţiuni care au avut ca ţintă schimbarea violentă sau răsturnarea ordinii constituţionale, încălcarea egalităţii cetăţenilor şi justificarea, recunoaşterea legitimităţii, negarea agresiunii armate a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei”, se arată în declaraţia citată de CNN, potrivit News.ro.
Materiale care conţineau elemente de propagandă pro-rusă, care urmau să fie distribuite, au fost confiscate din calculatorul preotului, care era şeful diocezei Tulciîn, se arată în document.
Biserica, în pofida numelui, a fost, în mod tradiţional, loială Bisericii Ortodoxe Ruse, al cărei conducător, Patriarhul Chiril, a sprijinit în mod public invazia brutală a Moscovei în ucraina.
Separându-se de Chiril, conducerea bisericii a denunţat atacul Rusiei şi, în mai 2022, şi-a declarat independenţa de Rusia. Totuşi, Ucraina şi-a exprimat îngrijorarea privind loialitatea unora dintre preoţi.
Luna trecută, Ucraina a adoptat legislaţia privind mutarea Crăciunului oficial pe 25 decembrie, distanţându-se şi mai mult de tradiţiile Bisericii Ortodoxe Ruse, care celebrează aceaastă sărbătoare în 7 ianuarie.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News