Live

Galerie Foto Un panou publicitar uriaș s-a prăbușit în India în timpul unei furtuni: 12 morți și cel puțin 60 de răniți

Data publicării:
Douăsprezece persoane au fost ucise şi cel puţin 60 au fost rănite când un panou publicitar s-a prăbuşit luni din cauza unei puternice furtuni la Mumbai. Sursa foto: Profimedia Images

Douăsprezece persoane au fost ucise şi cel puţin 60 au fost rănite când un panou publicitar s-a prăbuşit luni din cauza unei puternice furtuni la Mumbai, au anunţat autorităţile municipale din capitala financiară a Indiei situată în vestul ţării, notează AFP.

Zeci de oameni s-au trezit prinşi sub panoul care a căzut lângă o benzinărie din estul oraşului.

Opt corpuri au fost scoase de sub dărâmături, a indicat Gaurav Chauhan, inspector al Forţei naţionale de răspuns la dezastre (NDRF), adăugând că încă patru rămăşiţe trebuie extrase din resturile metalice, scrie Agerpres.

"Le-am localizat, dar nu le putem extrage din cauza acestei benzinării, situaţia poate fi periculoasă", a precizat inspectorul.

Anterior, autorităţile municipale raportaseră că 60 de persoane au fost salvate şi internate în spital.

Panoul publicitar măsura 70 de metri pe 50 de metri, potrivit unui mesaj postat pe reţeaua socială X de poliţia din Mumbai.

Luni, Mumbai a fost lovit de vijelii puternice însoţite de averse şi furtuni de praf care au smuls copaci şi au provocat scurte probleme în aprovizionarea cu electricitate şi întreruperi ale traficului feroviar.

Potrivit unui mesaj pe X postat de Devendra Fadnavis, numărul doi în guvernul statului Maharashtra, "a fost ordonată o anchetă la nivel înalt" cu privire la tragedie.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Prețuri exorbitante și telefoane interzise. Suedezii au publicat imagini din "camera secretă" în care a petrecut Mbappe

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Premierul Justin Trudeau spune că India a încălcat suveranitatea Canadei

Cine este Lawrence Bishnoi, marele lider mafiot care se află în centrul scandalului diplomatic dintre India și Canada

Tragedie în Constanța: două tinere au murit, după ce un șofer s-a urcat beat la volan și a provocat un accident

Imagini de coșmar în India. Un tren expres de pasageri a intrat într-un marfar

Partenerii noștri