Live

Galerie Foto Un nou protest de tip "melc". 500 de tractoare au blocat străzile din Paris

Data actualizării: Data publicării:
500 de tractoare au blocat străzile din Paris. FOTO: Profimedia Images

Fermierii nemulțumiți de restricţiile impuse cu privire la utilizarea pesticidelor şi alte reglementări de mediu protestează și au venit cu sute de tractoare pe străzile din Paris.

Protestul fermierilor francezi vine la o lună după ce Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis că statele membre UE nu au dreptul de a acorda derogări de la interdicţia europeană privind tratamentul seminţelor cu neonicotinoide, inclusiv în circumstanţe excepţionale invocate în special pentru a-i proteja pe cultivatorii de sfeclă.

"Aproape 500 de tractoare şi peste 2.000 de fermieri" sunt aşteptaţi să defileze până pe Esplanada Invalizilor, din centrul Parisului, potrivit FNSEA, principalul sindicat al fermierilor francezi.

"Aceste interdicţii repetate şi lipsa de acţiune a guvernului de a sprijini numeroase sectoare ameninţă producţia agricolă", a adăugat FNSEA într-un comunicat de presă comun cu Asociaţia cultivatorilor de sfeclă de zahăr din Franţa (CGB) şi organizaţia tinerilor fermieri (JA), scrie Agerpres.

Sindicatele susţin că importul de culturi din ţări care nu trebuie să respecte aceleaşi restricţii privind utilizarea pesticidelor ameninţă locurile de muncă din Franţa. Reprezentanţii fermierilor urmează să se întâlnească în cursul dimineţii cu ministrul francez al Agriculturii, Marc Fesneau.

În schimb, al treilea mare sindicat al fermierilor francezi, Confédération paysanne, nu s-a alăturat protestului de miercuri. Într-un comunicat de presă, acest sindicat de stânga a criticat organizarea unor manifestaţii de protest "pentru a putea utiliza în continuare neonicotinoide şi a refuza orice progres ecologic".

Ultima mare mobilizare a fermierilor francezi a fost organizată în 27 noiembrie 2019, când aproximativ 1000 de tractoare au organizat o operaţiune de tip "melc" pe şoselele de la periferia Parisului.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fermierii polonezi au blocat un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina. Cauzele protestului

Grevă generală și proteste în Grecia. „Când vin facturile de electricitate avem atacuri de cord”

Sindicaliștii din Energie protestează împotriva noii legi a pensiilor: „Pune în pericol lucrătorii din domeniul nuclear”

Cele mai mari proteste din ultimele decenii, în Noua Zeelandă. De ce mărșăluiesc Māori care au organizat și un Haka în Parlament

Partenerii noștri