Live

Un ministru îi cere scuze Giorgiei Meloni pentru că şi-a înşelat soţia. Reacția premierului italian

Data publicării:
Gennaro Sangiuliano și Rosaria Boccia. Foto: Captură Instagram

Ministrul italian al culturii, Gennaro Sangiuliano, a anunţat miercuri că şi-a prezentat demisia şefei guvernului, Giorgia Meloni, după ce au apărut informații potrivit cărora și-ar fi înșelat soția, relatează AFP, potrivit News.ro. Premierul italian i-a respins demisia.

„Primul lucru pe care i l-am spus (Giorgiei Meloni) a fost că sunt gata să demisionez (...) Ea mi-a spus să merg mai departe”, a declarat Gennaro Sangiuliano într-un lung interviu difuzat miercuri seara pe primul canal al televiziunii publice RAI.

El a făcut, de asemenea, o mărturisire publică delicată despre Maria Rosaria Boccia, o tânără care a inundat reţelele sociale cu relatări despre relaţia lor. „A devenit o relaţie romantică” în mai anul trecut, a recunoscut el, susţinând că a pus capăt relaţiei „la sfârşitul lunii iulie - începutul lunii august”.

Maria Rosaria Boccia a aprins spiritele atunci când a afirmat pe reţelele sociale, la sfârşitul lunii august, că ar fi fost numită în funcţia de consilier al ministrului culturii pentru evenimente majore, ceea ce el s-a grăbit să dezmintă. Maria Rosaria Boccia a ripostat publicând fotografii în care apare alături de ministru la numeroase evenimente publice, e-mailuri, cărţi de îmbarcare etc., făcând turul presei italiene. Tânăra i-a demolat apărarea de fiecare dată când ministrul, un bărbat căsătorit care apare în unele dintre fotografiile publicate de Rosaria Boccia fără verighetă, făcea vreo afirmaţie.

Miercuri, în timpul interviului său mărturisire, acesta a asigurat, cu extrase de cont în mână, că a plătit personal toate cheltuielile legate de diferitele deplasări ale Rosariei Boccia cu el şi că nu a fost cheltuit niciun euro public. „Prima persoană căreia trebuie să-i cer scuze, şi care este o persoană excepţională, este soţia mea”, a spus el. „De asemenea, îmi cer scuze Giorgiei Meloni, care a avut încredere în mine, pentru jena pe care i-am provocat-o ei şi guvernului”, a adăugat el.

Opoziţia s-a sesizat rapid, cerând demisia lui Gerano Sangiuliano. Ivan Scalfarotto, senator din partea partidului centrist Italia Viva, a condamnat rămânerea lui Gennaro Sangiuliano în guvern ca fiind un caz de tratament preferenţial, în timp ce Alessandro Zan, membru de rang înalt al Partidului Democrat (PD) de centru-stânga, a declarat că afacerea „pune în joc credibilitatea guvernului”.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Celebra Fontana di Trevi s-a redeschis pentru public, după trei luni de restaurare

VIDEO Imagini revoltătoare în Italia: Primul gol marcat de strănepotul lui Mussolini în Serie B a fost sărbătorit cu salutul nazist

Pariul riscant pe care Giorgia Meloni l-a pierdut. Cum a încercat Italia să se apropie de regimul lui Bashar al-Assad

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Partenerii noștri