Un ministru-cheie de la Londra pleacă din guvern și o critică deschis pe Liz Truss în scrisoarea de demisie
Suella Braverman, șefa ministerului de interne de la Londra, și-a anunțat demisia din guvernul lui Liz Truss, miercuri, după doar șase săptămâni în funcție. În scrisoarea de demisie, în care Braverman susține că renunță la funcție din cauza unei greșeli administrative, ea a criticat-o deschis pe șefa guvernului, relatează BBC.
„Imediat cum mi-am realizat greșeala, am raportat-o rapid pe toate canalele oficiale și l-am informat pe secretarul de cabinet. Ca ministru de interne, trebuie să respect cele mai înalte standarde, iar demisia mea este lucrul corect în acest caz.
Guvernarea se bazează pe faptul că oamenii își acceptă responsabilitatea pentru greșelile lor. Să ne prefacem că nu am greșit și să mergem înainte de parcă toată lumea nu a văzut că am greșit, sperând că totul va fi bine în mod magic nu reprezintă seriozitate în politică. Am făcut o greșeală, accept responsabilitatea pentru ea și demisionez”, scrie Braverman în scrisoarea adresată lui Liz Truss.
Cuvintele fostei ministre au fost interpretate drept o sugestie pentru Truss să demisioneze ea însăși din funcția de prim-ministru, având în vedere recentele decizii dezastruoase care au provocat efecte negative în economia britanică.
Braverman o critică, apoi, deschis pe Liz Truss:
„Este evident pentru toată lumea că trecem prin vremuri grele. Am îngrijorări cu privire la direcția pe care merge acest guvern. Nu doar că ne-am încălcat promisiunile cheie pe care le-am făcut votanților noșstri, dar am avut îngrijorări serioase cu privire la angajamentul guvernului de a onora angajamentele din manifest, precum reducerea cifrelor de migrație, oprirea migrației ilegale, mai ales când vine vorba de traversările ilegale și extrem de periculoase cu barca.
(...) Oamenii merită politici pe care să le poată respecta, o politică a imigrației pe care o vor și pe care au votat-o covârșitor la ultimele alegeri, legi care să servească binele public și nu interesele protestatarilor egoiști”.
Liz Truss spune că nu va renunța la funcție: „Sunt o luptătoare, nu cedez”
La numai şase săptămâni de când a devenit șefa guvernului britanic, Truss a fost nevoită să renunţe la programul economic care prevedea reducerea fiscalităţii, iar unii dintre parlamentarii conservatori au cerut deja să fie înlocuită.
Truss a recunoscut că planul ei „a mers prea departe şi prea repede”; mulţi investitori acţionaseră deja convinşi că aşa este, vânzând masiv lire sterline şi obligaţiuni de stat britanice, ceea ce a provocat prăbuşirea cursurilor monedei şi titlurilor respective.
Cu ratele dobânzilor la creditele ipotecare în creştere rapidă şi inflaţia ajunsă oficial la maximul ultimilor 40 de ani (10,1% în septembrie), Truss - care a fost aleasă de membrii Partidului Conservator tocmai pe baza promisiunii de a scădea taxele şi impozitele în paralel cu menţinerea cheltuielilor publice - luptă din greu pentru a convinge publicul britanic şi formaţiunea de guvernământ că poate face faţă crizei costurilor vieţii în Regatul Unit.
În sondajele de opinie, conservatorii sunt creditaţi cu aproximativ 30% mai puţin decât laburiştii, principala forţă de opoziţie, în timp ce Truss este contestată și în partid dar și de electorat. Un recent sondaj YouGov a arătat că membrii Partidului Conservator ar prefera inclusiv să se întoarcă la Boris Johnson decât să o mai păstreze pe Trus la șefia partidului și guvernului.
Cu toate acestea, la sesiunea săptămânală de interpelări parlamentare, Truss a refuzat să cedeze. „Am spus foarte clar că îmi pare rău şi că am făcut greşeli. Sunt o persoană pregătită să facă totul. Sunt pregătită să iau decizii dificile”, a susţinut ea în mijlocul strigătelor de protest ale deputaţilor din opoziţie.
Speculaţiile privind viitorul prim-ministrei continuă să se intensifice. Presa de la Londra relatează că unii conservatori se gândesc deja cine ar trebui să o înlocuiască pe Liz Truss, nu doar dacă ea trebuie să plece.
Editor : Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News