Foto "Un inel să-i stăpânească pe toţi". Putin le-a dăruit președinților aliați opt inele de aur și l-a păstrat pe al nouălea pentru el
Președintele Vladimir Putin le-a făcut cadou liderilor din Comunitatea Statelor Independente (CSI) opt inele, la summitul informal de la Sankt Pertersburg, păstrându-l pentru el pe cel de-al nouălea, ceea ce a dus la o avalanșă de comentarii pe canalele de Telegram din Rusia care îl compară pe liderul rus cu personajul Sauron, din romanul "Stăpânul inelelor" de J. R. R. Tolkien, informează publicația independentă rusă Meduza.
Inelele par a fi făcute din aur galben și alb. Fiecare are emblema statelor CSI și mesajul: "La mulţi ani 2023".
Dintre toţi liderii care au primit inelele - preşedinţii din Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan, precum şi premierul din Armenia, doar preşedintele bielorus Alexander Lukaşenko l-a pus pe deget la scurt timp după ce l-a primit.
Cadourile făcute de Putin amintesc de cele nouă inele ale puterii din romanul "Stăpânul inelelor" scris de J. R. R. Tolkien.
Aici, personajul malefic Sauron foloseşte nouă inele pentru a corupe şi controla "oamenii muritori".
"Nouă pentru oamenii muritori, destinate morții,
Unul pentru Lordul Întunecat pe tronul său întunecat".
De altfel, canalele de Telegarm din Rusia abundă de astfel de comparaţii, scrie Meduza.
În cadrul summitului de la Sankt Petersburg, Vladimir Putin a recunoscut că există o criză în sânul Comunităţii Statelor Independente, notează şi The Moscow Times.
"Trebuie să recunoaştem, din păcate, că au apărut divergenţe şi între statele CSI. Cel mai important, însă, este că suntem dispuşi să cooperăm. Şi dacă apar probleme, ne vom strădui să le rezolvăm împreună, oferindu-ne asistenţă şi mediere", a declarat Putin în cadrul summitului.
Editor : D.R.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News