Live

Un hacker olandez i-a spart contul de Twitter lui Donald Trump. Ce parolă avea președintele american

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump se uită în telefon în timpul unei întâlniri la Casa Albă, iunie 2020. Foto: Getty Images

Procurorii din Olanda care au cercetat un caz de infracțiune cibernetică au confirmat că lui Donald Trump i-a fost spart contul de Twitter în luna octombrie, în ciuda faptului că Washingtonul și rețeaua socială au dezmințit această informație, relatează The Guardian.

Olandezii spun, însă, că hackerul doar a ghicit parola președintelui american și că nu a întreprins acțiuni malițioase în momentul în care a intrat pe contul acestuia, așa că nu va fi pus sub acuzare.

Presa olandeză scrie că Victor Gevers a reușit să se logheze cu contul de Twitter al lui Donald Trump în data de 16 octombrie, după ce a ghicit parola ca fiind „maga2020!”, acronimul sloganului de campanie de la alegeri al acestuia – „Make America Great Again”.

În octombrie, Gevers a făcut public faptul că se poate loga cu contul lui Donald Trump după ce i-a ghicit parola și a spus că președintele nu folosește măsuri de securitate precum autentificarea în doi pași. El spune că a putut să citească mesajele personale ale președintelui american sau să schimbe elemente ale profilului său, conform Forbes. Casa Albă a dezmințit apăsat informațiile cu privire la spargerea contului lui Trump, iar Twitter a precizat că nu a descoperit elemente care să le dea de bănuit că altcineva ar fi accesat contul. 

Gevers, în vârstă de 44 de ani, ar fi anunțat imediat autoritățile de faptul că poate accesa contul lui Trump și a încercat inclusiv să alerteze autoritățile americane. Ulterior, Secret Service l-ar fi  contactat și i-ar fi mulțumit pentru că i-a informat cu privire la posibila breșă de securitate.

Procurorii olandezi au confirmat că „hackerul a reușit să penetreze contul de Twitter al lui Trump” dar spun că acesta a acționat ca un „hacker moral”, deci nu poate fi pus sub acuzare sau pedepsit, deși astfel de acțiuni reprezintă infracțiuni. Investigația olandeză a fost realizată cu ajutorul echipei pentru infracțiuni cibernetice a poliției, iar hackerul și autoritățile americane au fost informați cu privire la rezultatele anchetei.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Preşedintele panamez respinge „orice amestec” chinez şi orice negocieri cu privire la Canalul Panama cu Donald Trump

Detenții familiale, deportări. Ce planuri are noua administrație Trump pentru familiile de imigranți și copiii aflați ilegal în SUA

În următorul mandat al lui Trump va crește semnificativ riscul unei crize internaționale majore, crede un fost consilier de securitate

Donald Trump și-a ales ambasadorul în Panama, pe fondul amenințărilor că SUA vor prelua canalul dintre Pacific și Atlantic

Partenerii noștri