Live

Un fost angajat al Twitter riscă 90 ani de închisoare pentru că a acţionat ca agent străin al Arabiei Saudite și familiei regale

Data publicării:
Foto: Sean Gallup/Getty Images

Un juriu din Statele Unite a stabilit că un fost angajat al Twitter este vinovat de spionaj pentru Arabia Saudită şi familia regală conducătoare, a anunţat miercuri Departamentul de Justiţie (DoJ) american, citat joi de DPA.

Un juriu din California l-a condamnat marţi pe Ahmad Abouammo, în vârstă de 44 de ani, fost manager de parteneriate media pentru regiunea Orientul Mijlociu/Africa de Nord la Twitter, pentru că a acţionat ca agent străin neînregistrat, conspiraţie, fraudă electronică, spălare de bani şi falsificare de înregistrări, potrivit unui comunicat de presă al DoJ.

Abouammo, cu dublă cetăţenie SUA-Liban, a accesat informaţii ale utilizatorilor de Twitter şi le-a transmis oficialilor saudiţi pentru mită, începând din 2014, scrie Agerpres.

"Abouammo a acţionat în secret ca agent al unui guvern străin vizând voci divergente", a declarat procurorul general adjunct Matthew Olsen de la Divizia de Securitate Naţională a DoJ.

"Acest verdict arată că DoJ nu va tolera niciun act de represiune transnaţională şi îi va trage la răspundere pe cei care ajută regimurile ostile să-şi extindă raza de acţiune până la ţărmurile noastre".

Procurorul american Stephanie Hinds pentru Districtul de Nord al Californiei a spus că guvernul SUA a demonstrat că bărbatul de 44 de ani "a încălcat o încredere sacră" de a păstra informaţiile private ale utilizatorilor Twitter şi în schimb le-a vândut unui guvern străin.

Abouammo riscă până la 10 ani de închisoare pentru acuzaţia că a acţionat ca agent străin şi 20 de ani pentru fiecare dintre celelalte capete de acuzare, precum şi o amendă de până la 250.000 USD pentru fiecare dintre capete.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Care e mecanismul din spatele consumului de mesaje „care explică totul” pe rețelele sociale. „Scindarea nu apare peste noapte”

Elon Musk confirmă că a concediat 80% dintre angajații Twitter (actuala X)

Stephen King a anunţat că nu va mai scrie pe X. Care este motivul invocat de celebrul autor

După The Guardian, și cotidianul spaniol La Vanguardia se retrage de pe platforma X, „devenită o reţea a dezinformării”

Partenerii noștri