Live

Un dublu asasinat oribil, elucidat după 28 de ani în Franța. Suspectul, Marian Marinescu, avea un alibi beton: s-ar fi aflat în România

Data publicării:
În această fotografie din 8 ianuarie 1993, jandarmii francezi izolează locul unde este parcată mașina lui Michele Marinescu, ucisă împreună cu fiica sa chiar la domiciliul lor Foto: Profimedia

Franța este șocată în aceste zile de cazul oribil al unui dublu asasinat, mamă și fiică, rezolvat după 28 de ani de la comiterea faptelor grație noilor tehnici de analiză genetică. Michele Marinescu avea 43 de ani și fiica sa, Christine, 13. Cadavrele lor au fost descoperite la 7 ianuarie 1993, acasă, în Sassenage, Isère, în sud-estul Franței. Zăceau în camerele lor, cu gâturile tăiate, iar fetița fusese violată. 

Pe pantalonul copilei a fost găsită spermă, dar la acea vreme n-a fost analizată.

În zilele și lunile care au urmat, ancheta n-a făcut progrese. De-a lungul anilor, cinci anchetatori s-au ocupat succesiv de acest caz, în care au fost făcute 34 de expertize și au fost audiați zeci de martori.  S-au făcut numeroase apeluri către eventuali martori, inclusiv într-o celebră emisiune de televiziune, „Martorul nr. 1” a lui Jacques Pradel, în 1995.

Un alibi care începe să se clatine

Colonelul Lionel James, comandantul secției de cercetări a Jandarmeriei din Grenoble, s-a ocupat de caz încă de la început. El spune că poliția nu a renunțat nicio clipă să caute adevărul. În 2018, poliția a refăcut de la zero dosarul și s-a interesat cu această ocazie de tatăl fetiței, totodată soțul celeilalte victime. Se numea Marian Marinescu.

La începutul cazului, el fusese interogat, bineînțeles, pentru că cei doi soți, care lucrau împreună într-o firmă de electronică, aveau într-adevăr probleme în cuplu. La momentul dublei crime, bărbatul avea 44 de ani și un alibi beton: el și fiul de 7 ani erau în România, țara sa natală, pentru a petrece sărbătorile de iarnă. 

Polițiștii au făcut din nou verificări și au constatat că Marian fusese într-adevăr în România, dar înainte și după oribilul asasinat. Aparent, ar fi avut timp să facă dus-întors drumul dintre domiciliul său din Franța și România.

ADN-ul tatălui, depistat după 28 de ani în urme de spermă

Pe de altă parte, progresele pe care știința le-a făcut între timp au permis izolarea ADN-ului din urmele de spermă de pe pantalonii fetiței. S-a făcut un test genetic la începutul acestui an și rezultatul a fost șocant: s-a constatat că era vorba despre ADN-ul lui Marian Marinescu. Probele sunt fără echivoc.

Suspectul, Marian Marinescu, de profesie inginer, fost director, a fost pus sub acuzare pentru uciderea soției sale și a fetei lor de 13 ani, precum și pentru violarea acesteia din urmă.

Bărbatul, astăzi în vârstă de 72 de ani, a fost arestat săptămâna aceasta, dar spune că „nu-și amintește” să fi comis cele două crime.  În fața anchetatorilor nu a mai făcut nicio altă declarație.

Presa franceză subliniază că și alte două cazuri vechi și nerezolvate din Isere au fost elucidate în 2013 grație noilor tehnici de analiză a ADN-ului. Este vorba de uciderea a două fetițe, în 1991 și 1996. Criminalul a fost judecat și condamnat în 2016. 

Un adevăr de dimensiunile unui coșmar

„Este pe cale să se confirme cea mai urâtă dintre ipoteze” pentru o familie care a încercat să se adune și să-și revină după aceste fapte, a declarat avocatul surorii lui Michele, cea care, împreună cu soțul, se va constitui parte civilă în proces.

După tragedia din familie, ea și soțul ei au încercat să-și înconjoare nepotul cu toată dragostea, după ce acesta își pierduse în condiții atât de oribile mama și sora mai mare. Cumnatul lor avea un alibi solid și ei au continuat să-l viziteze în toți acești ani, fără să aibă nici cea mai mică bănuială. 

Voiau să afle adevărul, dar cel care li se dezvăluie acum este greu de suportat, a arătat avocatul. 

În ceea ce-l privește pe fiul lui Marian Marinescu, astăzi în vârstă de 35 de ani, și el este zdruncinat de noile evoluții ale cazului. Nici el, nici avocatul său nu au dorit să apară în fața presei.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Gigi Becali a reacționat imediat: ce informații a primit despre Călin Georgescu, în urmă cu o lună: "Un prieten mi-a spus!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Macron i-a numit „complet idioţi” pe liderii unei ţări, declanșând un conflict diplomatic. De la ce a pornit scandalul

„Ucraina are nevoie de maşina ta!” Zeci de automobile au fost vandalizate în Franţa cu acest mesaj misterios

Răbufnire în instanță în procesul care a șocat Franța. Fiica principalului acuzat: „Vei muri singur, ca un câine”

Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Franța: Circulația trenurilor va fi îngreunată

Partenerii noștri