Live

Un britanic care a ucis o thailandeză, a dezmembrat-o, îndesat-o într-o valiză și a aruncat-o într-un râu, a fost condamnat la Bangkok

Data actualizării: Data publicării:
Imaginile de pe camerele de supraveghere au confirmat că cei doi au intrat în hotel, însă doar Looker a mai ieșit. Foto: Profimedia Images

Un tribunal din Thailanda a condamnat un britanic la opt ani de închisoare pentru uciderea unei femei în 2014, relatează CNN. Corpul dezmembrat al femeii a fost găsit într-un geamantan pe fundul unui râu.

Shane Kenneth Looker, în vârstă de 51 de ani, a recunoscut că a ucis-o pe Laxami Manochat, în vârsta de 27 de ani, după ce a întâlnit-o într-un bar, în noiembrie 2014, au anunțat oficialii de la Tribunalul Provincial Kanchanaburi, aproape de capitala Bangkok. Looker a fost prezent la rostirea sentinței prin videoconferință, fiind în închisoare.

„După examinarea de către judecător, acuzatul și-a recunoscut vinovăția față de toate acuzațiile care i s-au adus”, au transmis autoritățile thailandeze.

Cadavrul femeii a fost descoperit în râul Mae Klong, din orășelul Kanchanaburi, în apropiere de Bangkok. Trupul fusese dezmembrat și îndesat într-o valiză plină cu pietre.

Ancheta poliției a dezvăluit că ea îl întâlnise pe Looker într-un bar din Bangkok cu câteva zile înainte și l-a acompaniat la un hotel din apropiere, ulterior.

Imaginile de pe camerele de supraveghere au confirmat că cei doi au intrat în hotel, însă doar Looker a mai ieșit, cărând o geantă mare și grea.

Ulterior, personalul hotelului a descoperit că lenjeria de pat era pătată de sânge, iar ADN-ul lui Looker a fost descoperit sub unghiile lui Laxami, conform poliției.

Un mandat internațional de arestare a fost emis pe numele britanicului în 2015. După ce s-a ascuns la casa sa de vacanță dintr-o stațiune turistică, Looker a trecut granița în Malaezia, după care a fugit în Spania.

Într-un final, el a fost descoperit în Ibiza și reținut. Timp de ani de zile, el a încercat să blocheze procedura de extrădare, însă a eșuat, iar până la urmă a fost trimis în Thailanda pentru proces.

În Thailanda, astfel de crime sunt pedepsite cu până la 20 de ani de închisoare. Conform autorităților, pedeapsa lui Looker a fost redusă la jumătate, de la 16 la opt ani, pentru că acesta și-a recunoscut fapta. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, Looker va plăti 300.000 de dolari familiei femeii ucise.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bărbat din Bristol, condamnat pe viață după ce a ajutat patru băieți să ucidă alți doi adolescenți, într-o misiune de răzbunare

Celebrul criminal în serie Charles Manson, implicat în mult mai multe omoruri decat se știa. Telefonul care l-a dat de gol

Scandal în Thailanda. Oamenii s-au revoltat că o pisică din cel mai popular serial din țară este maltrată de producători

Holograma tinerei ucise în Amsterdam care „bântuie” cartierul roșu. Cum vor detectivii să îl prindă pe ucigașul ce a scăpat acum 15 ani

Partenerii noștri