Live

Un baschetbalist american și iubita lui au fost arestați după ce au ucis o tânără. Cadavrul a fost descoperit în deșert

Data publicării:
Chance Comanche, un jucător de baschet al echipei Stockton Kings din G League (liga secundară a NBA). FOTO: Profimedia Images

Chance Comanche, un jucător de baschet al echipei Stockton Kings din G League (liga secundară a NBA), și iubita lui, în vârstă de 19 ani, au fost arestați, fiind acuzați de uciderea unei femei de 23 de ani, a anunţat duminică poliţia din Las Vegas, într-un comunicat de presă, relatează AFP, citată de Agerpres.

Jucătorul a fost dat afară, vineri, de către filiala din G League a celor de la Sacramento Kings, cu sediul în Stockton, după ce a fost arestat în California, fiind suspectat de răpire. Potrivit poliţiei din Las Vegas, Sakari Harnden, o tânără de 19 ani, a fost, de asemenea, arestată în Nevada în legătură cu acelaşi caz.

Potrivit autorităților, Harnden ar fi iubita baschetbalistului.

Chance Comanche şi Sakari Harnden vor fi acuzaţi de crimă după ce a fost găsit cadavrul Maraynei Rodgers, o asistentă medicală din statul Washington, a precizat poliţia în comunicat.

„La începutul anchetei, detectivii au suspectat un act criminal şi au obţinut dovezi pentru a-i aresta pe Harnden şi pe prietenul ei, Comanche, pentru rolul lor în răpirea şi dispariţia lui Rodgers”, a precizat poliţia.

Informaţiile obţinute după arestarea lor au dus la descoperirea şi identificarea rămăşiţelor Maraynei Rodgers într-o zonă deşertică din apropiere de Henderson, Nevada.

Victima fusese dată dispărută în zona Las Vegas pe 7 decembrie.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O mașină Google Maps a surprins un detaliu esențial în cazul unei persoane dispărute din Spania

Noi detalii în cazul românului din Spania acuzat că și-a ucis fosta parteneră într-o mașină, de față cu fiica lor de doi ani

Un român din Spania și-a ucis fosta parteneră în fața copilului lor. După câteva ore, s-a predat la poliție. Cum s-a întâmplat totul

Poliţia din SUA a reţinut un bărbat în legătură cu uciderea directorului UnitedHealthcare, crima care a șocat SUA

Partenerii noștri