Live

Un băiețel și-a împușcat mama în cap în timp ce femeia se afla pe Zoom cu colegii de serviciu

Data actualizării: Data publicării:
Un băiețel de doi ani și-a împușcat mama în timp ce femeia era pe Zoom. Foto: Getty Images

Un băiețel de doi ani din Florida și-a împușcat mama, în timp ce aceasta se afla conectată pe Zoom și participa la o întâlnire cu colegii de serviciu. Femeia nu a putut fi salvată, iar tatăl copilului, acuzat că a lăsat arma la îndemâna celui mic, a fost arestat. 

Veondre Avery, în vârstă de 22 de ani, acuzat de omor din neglijenţă şi de faptul că nu şi-a păstrat arma de foc într-un loc sigur, a fost arestat, au anunţat poliţia şi procuratura, potrvit AFP. Cu arma bărbatului, pe care acesta o păstra încărcată şi fără siguranţă pusă într-un rucsac Paw Patrol (o serie televizată pentru copii - n.r.), băieţelul a ucis-o pe Shamaya Lynn pe 11 august, cu un singur glonţ, în zona capului. În acel moment, femeia de 21 de ani se afla în mijlocul unei întâlniri pe Zoom.

"Una dintre fete şi-a pierdut cunoştinţa, sângera. Camera ei era deschisă, copilul ei plânge în fundal", a povestit la telefon operatorului serviciilor de urgenţă una dintre colegele lui Lynn, conform unei înregistrări a apelului făcută publică de poliţie şi transcrisă de către publicaţia Orlando Sentinel.

Avery, care lipsea de acasă în momentul incidentului, a contactat serviciile de urgenţă la întoarcere, rugându-le să se "grăbească", potrivit aceleiaşi publicaţii.

Poliţiştii trimişi la locul dramei l-au găsit pe Avery încercând să-şi resusciteze partenera în apartamentul lor din Altamonte Springs, un oraş aflat la nord de Orlando, Florida. Fără succes, însă, moartea tinerei fiind pronunţată la scurt timp de către paramedici, mai scrie sursa citată de Agerpres. Data procesului nu a fost încă stabilită, a precizat un comunicat al procurorului Dan Faggard

"În fiecare an, în Statele Unite, sute de copii ajung în posesia unor arme încărcate şi fără siguranţa pusă, pe care le descarcă în mod neintenţionat", potrivit unui raport recent al Everytown For Gun Safety, o asociaţie care militează pentru o mai bună reglementare a armelor de foc.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cristiano Ronaldo, dezlănțuit! A rostit 3 nume și apoi a trecut la atac: "O spun aici, de față cu toată lumea"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un copil a fost lovit de o mașină condusă de un bărbat în vârstă de 81 de ani în Bistrița. Minorul a ajuns la spital

Incendiu în Mureș: Un copil a ajuns în stare gravă la spital, după ce locuinţa în care se afla a fost cuprinsă de flăcări

Droguri ascunse în ghiozdanul unei fetițe de opt ani. Doi bărbați și o femeie au fost arestați de polițiștii din București

Un copil de șapte ani a primit o ofertă de muncă de la o firmă rusă de IT. „Este un Mozart al codurilor informatice”

Partenerii noștri