Live

Video&Foto Un băieţel a întrerupt audienţa Papei Francisc pentru a-i cere boneta: "Îi mulţumesc pentru lecţia pe care ne-a oferit-o tuturor"

Data actualizării: Data publicării:
Un băieţel insistent a atras toate privirile în timpul audienţei săptămânale a papei Francisc. Foto: Profimedia Images

Un copil a devenit centrul de interes al audienței săptămânale ținute miercuri de Papa Francisc. Băiatul cu dizabilități a urcat pe scena pe care se afla Suveranul Pontif și i-a strâns mâna. A stat câteva secunde în fața lui, atras de boneta pe care o purta liderul Bisericii Catolice, după care i s-a oferit un scaun lângă acesta. S-a plimbat apoi pe scenă, s-a întors în public și a revenit lângă Papă, atunci când acesta rostea predica. Într-un final, copilul a obținut ce și-a dorit, o bonetă cu care s-a întors fericit în public, în aplauzele celor prezenți.

Copilul, despre care Papa Francisc a spus ulterior că suferă de o ''limitare'' medicală, purta o mască de protecţie şi un costum de trening şi părea să aibă aproximativ 10 ani, relatează Reuters. Acesta s-a apropiat de suveranul pontif cu paşi nesiguri la începutul audienţei desfăşurate în sala Paul al VI-lea. Nu a reprezentat un motiv de alarmă pentru gardienii însărcinaţi cu paza, care nu au încercat să-l oprească.

Băiatul a dat mâna cuPapa Francisc, tropăind în faţa Suveranului Pontif. Când a fost evident că doreşte să mai rămână o vreme pe podium, monseniorul Leonardo Sapienza, şeful de protocol, s-a ridicat şi i-a cedat băiatului scaunul din dreapta papei.

Băiatul, care a aplaudat entuziasmat după ce s-a aşezat lângă Papa Francisc, a urcat şi a coborât de pe podium nestingherit, revenind de mai multe ori în centrul scenei în timp ce suveranul pontif îşi citea discursul.

Băiatul a arătat de mai multe ori înspre boneta albă de pe capul papei, cunoscută sub denumirea de zucchetto. Oficialii au înţeles aluzia, iar băieţelul a primit o bonetă similară, stârnind aplauze în rândul publicului alcătuit din mai multe mii de persoane.

''Îi mulţumesc acestui băiat pentru lecţia pe care ne-a oferit-o tuturor. Fie ca Domnul să-l ajute cu limitarea pe care o are, pe măsură ce va creşte, întrucât ceea ce a făcut a venit din inimă'', a precizat papa Francisc, mai scrie sursa citată de Agerpres.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Papa Francisc condamnă „cruzimea” raidurilor israeliene soldate cu moartea unor copii în Gaza

Joe Biden va face un turneu în Europa înainte de a pleca de la Casa Albă. Cu cine se va întâlni liderul de la Washington

Papa Francisc dezvăluie că a fost ținta unui atentat sinucigaș. Când a avut loc incidentul

Papa Francisc critică dur băncile italiene: „Când sectorul financiar îi calcă în picioare pe oameni, favorizează inegalităţile”

Partenerii noștri