Un avion F-16 s-a prăbuşit într-un parc naţional din SUA, aproape de locul în care s-a desfășurat primul test al bombei atomice
Un avion de luptă F-16 Fighting Falcon s-a prăbuşit marţi într-un parc naţional din New Mexico, în sud-vestul Statelor Unite, au anunţat forţele aeriene americane.
Pilotul a reuşit să se catapulteze înainte ca avionul să se prăbuşească în parcul naţional White Sands, a anunțat baza aeriană Holloman pe pagina de Facebook.
„Tot personalul neurgent trebuie să evite zona pentru a nu se expune produselor chimice de la bordul avionului”, a precizat baza aeriană.
Echipe de intervenţie au fost trimise la faţa locului şi a fost deschisă o anchetă. Pilotul a aterizat în siguranţă şi a fost evacuat pentru a primi îngrijiri medicale
Celebru pentru dunele sale imense de nisip alb, compuse din cristale de gips, parcul naţional White Sands atrage sute de mii de vizitatori în fiecare an.
El este înconjurat de o uriaşă zonă deşertică administrată de armata americană, care testează acolo numeroase arme şi rachete.
În acest loc îndepărtat al Statelor Unite a avut loc în 1945 faimosul test Trinity, prima explozie a unei bombe atomice. Episodul a apărut recent în filmul „Oppenheimer”, premiat cu mai multe Oscaruri.
F-16 „Fighting Falcon” este un model de avion supersonic monomotor, dezvoltat iniţial pentru armata americană în anii 1970. Sute de exemplare se află încă în serviciu în SUA şi în alte ţări.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News