Un american a fost executat în Arabia Saudită, după ce şi-a torturat şi ucis tatăl egiptean
Arabia Saudită a executat un cetăţean american, Bishoy Sharif Naji Naseef, găsit vinovat de torturarea şi uciderea prin strangulare a tatălui său egiptean, căruia i-a mutilat cadavrul, potrivit agenţiei SPA, citată de AFP și News.ro.
„Bishoy Sharif Naji Naseef, de naţionalitate americană, a fost executat în regiunea Riad”, se arată într-un comunicat de miercuri al Ministerului de Interne.
Un tribunal saudit a stabilit că Bishoy Sharif Naji Naseef l-a bătut, torturat şi strangulat pe tatăl său egiptean şi apoi i-a mutilat cadavrul. El a consumat droguri şi a încercat să ucidă încă o persoană. Modul în care a fost executat americanul nu este precizat. Decapitarea este cel mai des folosită în aplicarea pedepsei cu moartea în Arabia Saudită.
„Suntem la curent cu informaţiile despre executare şi supraveghem situaţia” a anunţat, la Washington, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american, Vedant Patel.
Un reprezentant de la Consulatul Statelor Unite l-a vizitat pentru ultima oară în iulie pe Bishoy Sharif Naji Naseef, a precizat el.
Peste 1.000 de condamnaţi la moarte au fost executaţi de la venirea la putere, în 2015, a regelui Salman şi a fiului său, Mohammed - cunoscut şi ca MBS -, liderul de facto al regatului, potrivit unui bilanţ al organizaţiei brtanice Reprieve şi European Saudi Organization for Human Rights (ESOHR), publicat la începutul anului.
Arabia Saudită a executat 91 de condamnaţi la moarte de la începutul anului, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP în baza anunţurilor oficiale.
În 2022 au fost executate 147 de persoane - dublu faţă de anul precedent -, iar 81 dintre aceste persoane, condamnate de terorism, au fost executate în aceeaşi zi, provocând un val de indignare la nivel internaţional.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News