Un adolescent suspectat că plănuia un atac terorist a fost arestat în Germania
Un adolescent de 17 ani suspectat că ar fi planificat un atac terorist islamist a fost arestat în vestul Germaniei, a anunţat joi un purtător de cuvânt al tribunalului din Dusseldorf. Adolescentul a fost reţinut sâmbătă în gara principală din Hanovra.
Poliţiştii au percheziţionat cu câini trenul în care el se afla, dar nu s-au găsit explozivi, scrie Agerpres. Băiatul ar fi primit ajutor din partea altor persoane pentru a pune la cale atacul terorist.
Adolescentul arestat le-ar fi telefonat părinţilor spunându-le „o serie de lucruri”, a declarat purtătorul de cuvânt al instanţei din Kerpen. Originar din oraşul Kerpen de lângă Köln, băiatul se află în prezent într-un centru de detenţie pentru minori din Wuppertal.
Potrivit parchetului, cazul se remarcă prin declaraţii autoincriminatoare ale adolescentului. În timpul interogatoriului, el a spus că a obţinut obiecte pentru a construi un dispozitiv exploziv. Până acum nu a fost găsit un astfel de dispozitiv.
Tânărul de 17 ani a negat iniţial că intenţiona să comită un atac islamist, potrivit autorităţilor.
Editor : Raul Nețoiu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News