Live

Viktor Orban: Ungaria doreşte o UE a naţiunilor, nu un imperiu condus de „birocraţii de la Bruxelles”

Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Instituţiile Uniunii Europene sunt astăzi conduse de aceia care doresc să transforme o alianţă de naţiuni libere într-un imperiu multicultural controlat nu de lideri aleşi de către popoarele lor, ci de birocraţii de la Bruxelles, a spus marţi premierul ungar Viktor Orban într-un discurs ocazionat de comemorarea a 62 de ani de la revoluţia reprimată de trupele sovietice, relatează agenţiile MTI şi EFE.

Ungaria a trăit o dictatură comunistă timp de 34 de ani după invazia sovietică din 1956, iar după ce au plecat sovieticii „am crezut că ne putem relaxa, că istoria, cultura şi ideologia noastră sunt în sfârşit în armonie (...) şi că ne putem ocupa din nou locul în Europa”, a amintit şeful executivului ungar, înainte de a vorbi despre contextul actual, în care, în opinia sa, ameninţarea nu mai este reprezentată de forţa militară a unor mari puteri, ci de un pericol care în Europa vine „din interior”.

„Cine ar fi crezut că noţiunea de imperiu, care a adus de atâtea ori Europa în ruină, s-ar putea reîntoarce, că alţii ne vor spune cu cine trebuie să trăim în ţara noastră, că vor ataca Ungaria, Polonia şi vor ameninţa România, Slovacia şi chiar Italia folosind născociri ?”, s-a întrebat Orban.

În multe ţări europene sunt în prezent la putere politicieni care cred într-un imperiu european, iar toţi aceştia, „fără excepţie”, sunt favorabili migraţiei din care au făcut etalonul europenismului, a spus mai departe premierul ungar. El crede că „elitele de la Bruxelles şi alţi şefi de stat antinaţionali” văd în migraţie modalitatea de a înlocui statele naţionale ale UE cu un imperiu multicultural şi uniform, format dintr-o populaţie mixtă, iar „încet, dar sigur, nativii europeni vor deveni o minoritate”.

În plus, manipulările politice care invocă statul de drept vor deveni o practică obişnuită, în timp ce libertatea de exprimare şi a presei vor fi respectate numai atunci când vor susţine aceste practici, anticipează Viktor Orban.

„O Europă fără state naţionale, o elită rupă de rădăcinile ei naţionale, alianţa cu puternicele grupuri multinaţionale, coaliţia cu speculatorii financiari: acesta este paradisul lui George Soros”, a sintetizat el.

Cerând să fie respinsă „ideologia globalismului” şi să fie sprijinită „cultura patriotismului”, premierul ungar a estimat în concluzie că alegerile europarlamentare de anul viitor vor decide direcţia în care va merge Uniunea Europeană.

„Cu circa un deceniu şi jumătate în urmă, noi, ungurii, ne-am alăturat Europei naţiunilor (...) acceptând invitaţiile lui Helmut Kohl şi Jacques Chirac, nu cucerirea lui Napoleon sau al Treilea Reich”, a mai spus Orban în discursul susţinut la Budapesta în faţa Muzeului Casa Terorii.

În aceeaşi zi, partide ale opoziţiei ungare au organizat în capitală un marş antiguvernamental a cărui temă a fost „manifestaţie comună pentru libertate şi împotriva corupţiei”.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ungaria va instala un sistem de apărare aeriană la graniţa cu Ucraina. „Ameninţarea escaladării războiului este mai mare ca niciodată”

Ungaria se anunță pregătită să renunțe la petrolul rusesc. Care e însă prețul pe care UE ar trebui să-l plătească

Un student a distrus o mașină de 120.000 de euro în timpul unei vizite la o fabrică din Ungaria. A vrut să facă „o tură”

„Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial”. Avertismentul ministrului de Externe al Ungariei

Partenerii noștri