Live

Viktor Orban şi deputaţii din partidul său au refuzat să-i aducă un omagiu lui Aleksei Navalnîi în parlament

Data publicării:
Viktor Orban şi deputaţii din partidul său au refuzat să-i aducă un omagiu lui Aleksei Navalnîi în parlament. Foto: GettyImages

Premierul ungar Viktor Orban şi deputaţii din coaliţia sa au refuzat să-i aducă un omagiu luni liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi, care a murit într-o colonie penitenciară arctică pe 16 februarie, relatează AFP.

În momentul în care un deputat al opoziţiei a cerut un minut de reculegere în memoria lui Navalnîi, două treimi dintre membrii Parlamentului ungar au rămas aşezaţi, gest salutat de liderul lor.

„Şovinii nu merită respectul Parlamentului Ungariei”, a declarat Orban de la tribună, referindu-se la declaraţii făcute în trecut de Aleksei Navalnîi.

„Cei care i-au numit pe georgieni rozătoare” când forţele ruse au invadat această fostă republică sovietică din Caucaz în 2008 „nu vor fi respectaţi”, a adăugat el.

„Altfel, odihneşte-te în pace”, a conchis liderul suveranist.

Avocatul Aleksei Navalnîi, care a cochetat cândva cu naţionalismul, a susţinut la acea vreme intervenţia Rusiei în Georgia. El şi-a cerut scuze public în aprilie 2023.

Devenit principalul opozant al preşedintelui rus Vladimir Putin, el a murit într-o colonie penitenciară dincolo de Cercul Polar, la vârsta de 47 de ani.

Circumstanţele morţii sale rămân neclare. Potrivit serviciului penitenciar rusesc, acesta a murit după ce a acuzat o stare de rău „după o plimbare” în curtea închisorii, notează AFP, citată de Agerpres.

Mai multe ţări occidentale l-au acuzat pe preşedintele rus Vladimir Putin că este responsabil de moartea lui Navalnîi.

Însă Ungaria, singurul stat membru al UE care a menţinut legături strânse cu Kremlinul, s-a remarcat încă o dată prin faptul că nu a publicat nicio reacţie oficială.

Bence Tordai, cofondatorul unui mic partid ecologist, care a iniţiat momentul de reculegere, şi-a exprimat regretul faţă de atitudinea lui Viktor Orban şi a parlamentarilor din tabăra acestuia, spunând că este o „ruşine”.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Cum vrea Viktor Orban să continue să importe gaz rusesc prin Ucraina. Premierul Ungariei vorbește despre „un truc”

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Partenerii noștri