Alegeri parlamentare în Ungaria | Rezultate parţiale: partidul lui Viktor Orban obţine 49,15% din voturi
Fidesz, partidul premierului naţionalist de dreapta Viktor Orban, a obţinut 49,5% din voturi în alegerile legislative desfăşurate duminică în Ungaria, arată primele rezultate parţiale anunţate oficial. „Am câştigat”, şi-a început discursul Viktor Orbán în faţa mulţimii adunate la sediul Fidesz după anunţarea primelor rezultate. Prezenţa la aceste alegeri, la care aproximativ 7,9 milioane de cetăţeni au fost chemaţi să îi desemneze pe cei 199 de membri ai Parlamentului unicameral de la Budapesta şi implicit prim-ministrul, a fost de aproape 70 la sută. Votarea s-a încheiat oficial la ora locală 19.00, însă programul unor secţii a fost prelungit pentru ca toţi cei aflaţi la cozi să poată vota. Viktor Orban a promis duminică, după ce a votat, că va lupta pentru Ungaria. El a spus că Uniunea Europeană nu este la Bruxelles, ci este la Berlin, la Budapesta, la Praga şi la Bucureşti.
ACTUALIZARE 7:40. Vona Gabor, liderul Jobbik, partid care a intrat în campania electorală cu o doctrină schimbată, renunţând la convingerile de extremă dreapta pentru un populism de centru, a anunţat că va demisiona în urma înfrângerii formaţiunii sale în alegerile parlamentare.
ACTUALIZARE 00.20. Conform site-ului autorităţii electorale, cifrele preliminare indică 134 de locuri în viitorul parlament pentru Fidesz, ceea ce asigură partidului de guvernământ majoritatea absolută de două treimi.
Potrivit aceleiaşi surse, Jobbik va avea 27 de parlamentari.
Prezenţa la urne a fost una record. Aproape 70 la sută dintre cetăţenii cu drept de vot au mers să-şi exprime opţiunea înainte de ora închiderii oficiale. Scrutinul s-a prelungit însă, pentru că mulţi oameni nu au apucat să voteze. Au fost cozi la secţiile de votare atât la Budapesta, cât şi în diaspora, la Bruxelles sau Londra.
Congres medical internațional în Oradea. 11 operații au fost transmise live, simultan, în două spitale
Elena Lasconi, după declasificarea actelor CSAT: „Românii trebuie să decidă prin vot dacă vor să facă România cadou Rusiei”
Români exploatați și transformați în sclavi în Ungaria de un grup infracțional format tot din români. Cum își păcăleau victimele
Poliția maghiară intervine cu explicații după ce Iohannis l-a ignorat pe Viktor Orban
Atentat terorist dejucat de autoritățile ungare în urma unor informații primite de la serviciile SUA
Legea care vizează folosirea inteligenței artificiale în UE intră în vigoare de astăzi. Ce sisteme sunt interzise
Medicul ucigaș, adus în România
Protest uriaș la Budapesta
Benzina și motorina, tot mai scumpe în Ungaria
ACTUALIZARE 20.30. Prezenţa la urne la ora 18.30 a fost de 68 %.
Votul a fost prelungit în mai multe secţii de votare.
Conform ultimelor sondaje, Fidesz conduce cu 45%, urmată la diferenţă mare de Jobbik.
Rata de participare la alegerile parlamentare din Ungaria a fost mult mai ridicată duminică decât în urmă cu patru ani, scrie Le Monde.
În toată Ungaria, şiruri impresionante de persoane s-au format la secţiile de votare. 4.000 de persoane aşteaptă să voteze în anumite circuscripţii de vot din Budapesta. Sunt studenţi care învaţă la Budapesta sau care lucreaza acolo.
Probabil urnele se vor închide peste o oră.
În ultimii opt ani, Viktor Orban s-a dovedit un partener incomod pentru Bruxelles şi un conducător care a pus la încercare valorile democratice în propria ţară. Nici locul doi din sondaje nu pare o alternativă mai comodă. Vona Gabor, liderul Jobbik, fostă formaţiune de extremă dreaptă, mai nou populist de centru, este cotat cu 16 % din intenţiile de vot.
Miza alegerilor parlamentare care se desfăşoară duminică în Ungaria este viitorul ţării, a declarat premierul în exerciţiu Viktor Orban, după ce a votat într-un cartier select din Budapesta în cursul dimineţii.
„Noi alegem nu doar partide, un guvern şi un prim-ministru, ci votăm şi pentru un viitor”, a declarat Orban, liderul Fidesz (Uniunea Civic Maghiară), formaţiune parlamentară conservatoare (centru-dreapta).
„Eu am votat pentru Fidesz şi solicit tuturor să participe la alegeri”, a spus Orban unui grup de zeci de jurnalişti.
Întrebat dacă luptă împotriva Uniunii Europene (UE), el a spus: „UE nu este la Bruxelles. UE se află la Berlin, la Budapesta, la Praga şi la Bucureşti”.
Citiți și Activist: Democrația nu este eternă, vedem asta în Ungaria
Orban a reiterat că va susţine interesele Ungariei şi a declarat că Ungaria a fost un membru loial al organizaţiilor internaţionale. „Ne iubim ţara şi luptăm pentru ţara noastră”, a mai declarat el.
Şeful guvernului ungar, care a mers la vot împreună cu soţia sa, Aniko Levai, a spus că va continua să mobilizeze alegătorii în timpul zilei.
O victorie puternică pentru Viktor Orban ar da un impuls şi altor naţionalişti de extrema dreapta din Europa Centrală, în Polonia şi în Austria vecină, provocând fisuri în blocul european de 28 de naţiuni, comentează Reuters.
„După ce Bavaria (Germania), Italia, Cehia şi Austria şi-au exprimat clar poziţia împotriva imigraţiei, acum este rândul Ungariei”, a declarat Orban pentru site-ul Origo într-un interviu publicat duminică.
Procesul de votare se va desfăşura până seara la ora 07:00, ora locală. La urne sunt aşteptaţi peste 8 milioane de cetăţeni.
Citiți și De ce a renunțat Jobbik la doctrina de extremă dreapta
În străinătate, cetăţenii ungari pot vota la cele 117 secţii de votare amenajate la reprezentanţele Ungariei. În România sunt deschise secţii de votare la ambasada din Bucureşti, precum şi la consulatele generale din Cluj-Napoca şi Miercurea Ciuc, scrie MTI, fluxul în limba română.
Maghiarii care locuiesc peste hotare (nu au reşedinţă în Ungaria) şi deţin cetăţenia ungară pot vota prin corespondenţă, însă doar pe listele naţionale de candidaţi depuse de partide.
Alegerile se vor încheia după un singur tur, fiecare votant urmând să pună ştampila pe două buletine de vot diferite: unul pentru alegerea palamentarului de circumscripţie (106 viitori parlamentari vor fi aleşi astfel) şi unul cu lista naţională de candidaţi a partidelor. De pe aceste liste vor intra în parlament 93 de candidaţi.
Cetăţenii care au cerut să participe la scrutin din partea unei naţionalităţi pot vota doar candidaţii înscrişi de minoritatea de care au declarat că aparţin. Naţionalităţile pot intra în Parlament pe locuri speciale şi toate cele 13 naţionalităţi din Ungaria participă la scrutin.
De pe listele naţionale nu poate trimite în parlament candidaţi decât acel partid care a obţinut 5% din această categorie de voturi, respectiv 10% în cazul coaliţiilor de partide.
Duminică noaptea vor fi cunoscute doar rezultate parţiale ale scrutinului. Pentru un rezultat final trebuie finalizată şi numărarea buletinelor de vot ştampilate la consulate sau ambasade, precum şi cele transmise prin poştă.
Preşedintele Ungariei va convoca sedinţa constitutivă a noului parlament, în termen de 30 de zile de la data alegerilor. Premierul va fi ales, la propunerea şefului statului, prin votul majorităţii parlamentarilor. Votul pentru premier şi adoptarea programului de guvernare se va desfăşura simultan.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News