Live

Victor Negrescu îi va trimite cancelarului Nehammer o scrisoare prin care îi va explica de ce România trebuie să intre în Schengen

Data publicării:
Victor Negrescu, eurodeputat. Foto: Profimedia Images

Eurodeputatul Victor Negrescu îi va trimite o scrisoare cancelarului austriac Karl Nehammer în care va prezenta o serie de argumente tehnice pentru aderarea României la spaţiul Schengen. Subiectul urmează să fie discutat la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne la începutul lunii decembrie, la un an după ce Austria s-a opus intrării ţării noastre şi a Bulgariei în spaţiul european de liberă circulaţie.

''În cazul României nu există niciun fel de argument împotriva aderării la spaţiul Schengen. Mai mult decât atât, noi avem argumente suplimentare. În calitate de eurodeputat, îi voi trimite o scrisoare cancelarului austriac Nehammer în care voi prezenta o serie de argumente tehnice. De exemplu, faptul că România este primul stat care implementează proiectul-pilot cu Comisia Europeană pentru securizarea frontierelor, un proiect de succes ce va fi extrapolat la nivel european date fiind reuşitele României. Numărul de persoane care încearcă să treacă ilegal frontiera României a scăzut, numărul de migranţi ilegali care ajung în România a scăzut, numărul de solicitări de azil din partea unor migranţi ilegali a scăzut şi, în baza acestor rezultate pozitive, astăzi România îşi oferă expertiza ţărilor din Balcanii de Vest, de unde provine de fapt acel val de migranţi de care se sperie guvernul în dreapta din Austria, iar asta dovedeşte că avem capacitatea de a sprijini zona de liberă circulaţie'', a spus Negrescu într-o declaraţie acordată AGERPRES.

În plus, recent au fost aprobate noi cerinţe tehnice pentru spaţiul Schengen pe care România le îndeplineşte, deşi există state în zona de liberă circulaţie care nu le îndeplinesc şi care au promis că în câţiva ani vor implementa mecanismele de digitalizare prevăzute în noul regulament european.

În opinia eurodeputatului social-democrat, care se va deplasa în perioada următoare la Viena, în acest an şansele unei decizii pozitive pentru România privind aderarea la Schengen sunt mai mici decât cele de anul trecut, când contextul politic era mai favorabil. ''Acum suntem tot mai aproape de alegerile europarlamentare, dar şi de alegerile din Austria şi automat guvernul de dreapta din Austria este tentat să folosească acest subiect electoral poate mai mult decât a făcut-o anul trecut, când nu existau neapărat beneficii directe pentru ei, cel puţin din perspectiva lor. Însă următoarele săptămâni sunt cruciale. Avem alegerile din Olanda pe 22 noiembrie şi, dacă partidele proeuropene vor câştiga, ar exista probabilitatea ca veto-ul aplicat de Olanda să fie ridicat. Deci noi acum suntem blocaţi de două veto-uri: veto-ul Austriei, unde este un guvern de dreapta, şi veto-ul Olandei cu un guvern de centru-dreapta. Dacă Austria rămâne singura care se opune, atunci am putea împreună cu partenerii europeni să exercităm o presiune suplimentară şi asta este ce am vrea să facem'', a explicat Victor Negrescu.

El a menţionat că la Congresul Partidului Socialiştilor Europeni, ce are loc în aceste zile la Malaga, va fi aprobată o nouă rezoluţie de sprijin pentru aderarea României la spaţiul Schengen.

''Noi ne dorim să reuşim să rezolvăm lucrurile la nivel diplomatic, aceasta e calea pe care o adoptăm, dar evaluăm şi alte scenarii. Aşa cum a evocat şi premierul Marcel Ciolacu, există şi acel scenariu al atacării la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, împreună cu Parlamentul European şi Comisia Europeană, deci un demers european pentru apărarea valorilor europene. Se testează şi alte scenarii ca mecanism de integrare în zona de liberă circulaţie, însă trebuie să vă spun faptul că dacă acest obiectiv nu va fi realizat până la finalul anului, adică dacă nu vom avea un vot pozitiv, atunci anul viitor va fi foarte greu să avem un vot pozitiv, dat fiind contextul electoral european şi cel din Austria. Noi punem lucrurile pe masă, e o negociere în interesul României, spunem ce merge şi ce nu merge, unde putem acţiona şi care sunt limitele. Nu putem noi să semnăm în locul cancelarului austriac de dreapta. Însă sper ca familia politică de dreapta să fie mai incisivă în a-l convinge să treacă peste acest veto nedrept '', a încheiat eurodeputatul român.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Spațiul Schengen se extinde, dar controalele la granițele interne ale UE continuă. Care sunt cauzele

Intrarea României în Schengen. Budapesta: „În sfârșit, o decizie de la Bruxelles în aceeași direcție cu interesul național ungar”

Austria le oferă refugiaților sirieni câte 1.000 de euro pentru a se întoarce acasă

BBC: Moment de uşurare pentru România şi Bulgaria care intră complet în Schengen. Dar pentru camionagii, birocraţia nu s-a sfârşit încă

Partenerii noștri