Live

„Uriașul zburător” se întoarce în Irlanda după 300 de ani

Data publicării:
Cocorii adulți ajung la aproximativ 1,2 metri înălțime și pot avea o anvergură a aripilor mai mare de 2 metri. Foto: GettyImages

O specie de pasăre de mari dimensiuni care face parte din folclorul irlandez și care era adesea ținută ca animal de companie în epoca medievală a revenit pe insulă după o absență de peste 300 de ani, relatează BBC.

O pereche de
cocori și-a făcut cuib într-o fostă o turbărie din Irlanda. Oamenii de știință speră că păsările vor face și pui aici. Ar fi prima pereche de cocori se reproduc în Irlanda de sute de ani.

Cocorii, numiți și „uriașii zburători”, se află pe un teren deținut de fostul producător de turbă Bord na Mona. Locul a fost însă păstrat secret pentru a proteja păsările.

În ianuarie, Bord na Mona a încetat definitiv exploatarea turbei și a reabilitat mii de hectare de mlaștini, irigând câmpurile drenate.

Ecologul șef al companiei, Mark McCorry, spune că revenirea perechii de cocori este un eveniment foarte important.

Anul trecut, când au fost descoperiți, erau prima pereche care se afla în cuib în timpul sezonului de reproducere. Este un indiciu extraordinar că sunt gata să recolonizeze Irlanda din nou. Este o specie simbolică în Irlanda, este asociată și cu folclorul. Există o mulțime de povești în jurul ei”, a spus McCorry.

El se declară „optimist” că păsările se vor reproduce cu succes anul acesta.

Anul trecut nu au reușit, dar au făcut ouă. Evident, nu am văzut niciun pui, dar acest lucru nu este neobișnuit pentru cocori. În general, aceste păsări, dacă se împerechează când sunt tinere, au nevoie de câțiva ani pentru a face pui”, a spus el.

McCorry a spus că există și posibilitatea ca specia să fi început deja să se restabilească în Irlanda, deoarece toamna trecută a fost văzut un cocor tânăr într-un un estuar din apropiere de Dublin.

„Este posibil ca acest exemplar să fi crescut undeva în Irlanda. Deci este posibil ca această pereche de cocori să nu fie singura din Irlanda”, adaugă el.

Cocorii adulți ajung la aproximativ 1,2 metri înălțime și pot avea o anvergură a aripilor mai mare de 2 metri. Sunt cunoscuți pentru comportamentul lor complex, cu arcuri și piruete.

Deși era o specie obișnuită în Irlanda, cocorii au dispărut de aici între 1600 și 1700 din cauza distrugerii habitatului lor și a vânătorii.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"A devenit oficial aliatul nostru împotriva României!" Anunțul făcut de presa din Kosovo, la două zile după decizia UEFA

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Presupusul şef al unei familii mafiote candidează la parlamentare în Irlanda. Gruparea sa ar avea la activ 18 asasinate

O navă rusească de spionaj a intrat în apele teritoriale ale Irlandei. A fost observată că opera drone într-o zonă cu cabluri submarine

Conor McGregor este acuzat de o femeie că a sugrumat-o și a violat-o

Cea mai mare farsă de Halloween. Mii de oameni s-au strâns la Dublin să vadă o paradă care nu a mai avut loc

Partenerii noștri