Live

Uniunea Europeană trimite echipament medical de urgență în Ucraina. România a contribuit la acest ajutor

Data publicării:
UE trimite ajutor medical de urgență în Ucraina Foto: Guliver/GettyImages

Uniunea Europeană a trimis echipament medical de urgenţă în Ucraina la solicitarea Kievului în contextul escaladării crizei cu Rusia, a informat sâmbătă Comisia Europeană. Ajutoarele provin din mai multe țări europene, între care și România.

Cererea fusese formulată de Ucraina marţi, pe fondul temerilor în creştere legate de o invazie iminentă din partea Rusiei. Atunci când amploarea unei situații de urgență depășește capacitățile de răspuns ale unei țări, aceasta poate solicita asistență prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE.

Deocamdată, ajutoarele de urgenţă trimise Ucrainei provin din Franţa, România, Slovenia, Irlanda şi Austria, dar în zilele următoare sunt aşteptate şi alte ajutoare, a precizat Comisia Europeană. Atunci când amploarea unei situații de urgență depășește capacitățile de răspuns ale unei țări, aceasta poate solicita asistență prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE.

Franţa a trimis un spital de campanie, medicamente şi sute de corturi, pături, saci de dormit. Asistenţă suplimentară, inclusiv echipamente medicale şi generatoare electrice, a fost furnizată de celelalte ţări.

„În urma unei cereri a guvernului Ucrainei pentru asistenţă de urgenţă din cauza ameninţării de continuare a escaladării, Comisia Europeană coordonează livrarea de provizii esenţiale în sprijinul populaţiei civile”, precizează executivul UE într-un comunicat.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

New York Times: Trupele nord-coreene desfășurate în Ucraina au fost ideea lui Kim Jong-un, nu a lui Vladimir Putin

Primii voluntari ai „Legiunii Ucrainene”, formate în Polonia din combatanți din diverse țări, au plecat deja spre Ucraina

Reacția Chișinăului după ce spionajul rus a acuzat-o pe Maia Sandu că pregătește cucerirea Transnistriei

Jumătate dintre ucraineni susțin aderarea la NATO, în contextul în care o parte din teritorii rămân ocupate de Rusia

Partenerii noștri