Live

Ungaria dă semnale că ar putea amâna ratificarea aderării Finlandei şi Suediei la NATO

Data actualizării: Data publicării:
Procesul ratificării acestei aderări de către legislativul ungar a fost tergiversat din iulie anul trecut. Foto: Profimedia

Şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban a semnalat sâmbătă o posibilă nouă amânare a ratificării de către parlamentul de la Budapesta a aderării Finlandei şi Suediei la NATO, transmite Reuters.

Procesul ratificării acestei aderări de către legislativul ungar a fost tergiversat din iulie anul trecut, iar vineri Viktor Orban a adresat critici celor două ţări, cărora le-a reproşat că, asemeni Bruxellesului, răspândesc „minciuni sfruntate” despre situaţia democraţiei şi a statului de drept în Ungaria, o temă perpetuă de conflict între guvernul său de orientare conservatoare şi oficiali europeni.

Deşi declarativ s-a arătat favorabil ratificarea aderării Finlandei şi Suediei la NATO, Orban a apreciat în ultima sa declaraţie că este nevoie de mai multe discuţii între grupurile parlamentare înainte ca legislativul ungar să lanseze dezbaterea pe acest subiect, programată să înceapă miercuri.

Conform agendei legislative publicate pe pagina web a parlamentului de la Budapesta votul final asupra ratificarea aderării Finlandei şi Suediei la NATO este programat pentru 6 martie. Totuşi, potrivit şefului de cabinet al premierului Viktor Orban, Gergely Gulyas, ar putea fi nevoie de mai mult timp.

„Parlamentul va pune aceasta pe agendă luni şi începe dezbaterea legislaţiei săptămâna viitoare. Conform procedurii parlamentare ungare, adoptarea legislaţiei are nevoie de circa patru săptămâni, deci parlamentul poate avea un vot asupra acesteia cândva în a doua jumătate a lui martie, în săptămâna cu 21 martie”, a indicat Gulyas, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Însă anul trecut în luna iulie parlamentarii ungari au reuşit în numai două zile să adopte o legislaţie privind revizuirea impozitării micilor afaceri.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Cum vrea Viktor Orban să continue să importe gaz rusesc prin Ucraina. Premierul Ungariei vorbește despre „un truc”

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Partenerii noștri