Live

Un sirian care ar plănuit să ucidă cu maceta „cât mai mulţi” soldaţi a fost arestat în Germania

Data publicării:
Foto: GettyImages

Un cetăţean sirian în vârstă de 27 de ani, bănuit a fi de orientare radical-islamistă, a fost arestat în Germania pentru că ar fi plănuit să ucidă soldaţi germani cu maceta, a anunțat vineri procuratura din Munchen, potrivit Reuters, dpa şi AFP, preluate de Agerpres.

Acuzatul şi-a procurat două macete cu o lungime de circa 40 centimetri şi plănuia să atace soldaţi germani în oraşul Hof din Bavaria (sud-est), în timpul pauzei de prânz a acestora, intenţionând să ucidă cât mai mulţi posibil, susţine procuratura.

El dorea „prin acest gest să atragă atenţia şi să creeze un sentiment de nesiguranţă în rândul populaţiei”, explică procurorii germani.

Germania a anunţat înăsprirea controalelor la graniţe, după recentele atacuri cu cuţitul, soldate cu morţi şi în care suspecţii erau solicitanţi de azil.

Gruparea Stat Islamic a revendicat responsabilitatea unui atac cu cuţitul produs în august în oraşul Solingen (vest), în care trei oameni au fost ucişi.

Preocupările legate de imigraţie şi securitate s-au impus pe agendă înaintea alegerilor din landul Brandenburg (nord-est), unde partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) este puternic în sondaje, menţionează Reuters.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Preşedinta Parlamentului European susţine că Germania ar trebui să trimită rachete Taurus în Ucraina

Țara care a donat Ucrainei cele mai multe tancuri Leopard 2

Merkel se declară „profund îngrijorată” de implicarea miliardarului Elon Musk în administrația lui Trump. Care este motivul

Bosch anunță concedieri masive. Sunt așteptate mișcări sindicale puternice

Partenerii noștri