Live

Un fost lider al extremei dreapta înscrie „Vestele galbene” ca marcă înregistrată

Data publicării:
Protestatarii din Franța îi inspiră și pe cei din Croația / FOTO: Guliver / Getty Images

Florian Philippot, fost consilier important în partidul de extremă dreapta Frontul Naţional, a înscris „Vestele galbene” ca marcă înregistrată înainte de alegerile europarlamentare din 2019, a relatează ziarul L’Opinion, citat de Politico.

Foto: Alin Bejenariu pentru Digi24

Philippot, care a părăsit partidul lui Marine Le Pen în 2017 şi a fondat propria grupare – Patrioţii – a declarat că doreşte să coordoneze o listă alcătuită „jumătate din Patrioţi, jumătate din Vestele Galbene” la alegerile europarlamentare, potrivit News.ro.

Mişcarea Vestelor Galbene, care nu are un lider, a început în noiembrie ca protest faţă de creşterea preţurilor carburanţilor, măsură abandonată între timp de guvernul francez. Ulterior mişcarea a devenit una anti-Macron iar mai multe entităţi politice atât din stânga cât şi din dreapta au declarat că doresc ca protestatarii Vestelor Galbene să facă parte din listele lor pentru alegerile europarlamentare.

Într-un sondaj IFOP recent, 13% dintre respondenţi au declarat că ar vota pentru un candidat al Vestelor Galbene la alegerile europarlamentare.

Philippot a înscris marca înregistrată pe 30 noiembrie însă nu a primit deocamdată un răspuns de la Institutul Naţional pentru Proprietate Industrială. Institutul a comunicat că a primit deja peste 20 de aplicaţii pentru înscrierea „Vestelor Galbene” ca marcă înregistrată.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Navă de război rusă, du-te dracului” nu poate fi marcă înregistrată a Ucrainei în UE. Motivarea celei mai înalte instanțe europene

„Pablo Escobar” nu poate fi marcă înregistrată în UE. CJUE a respins cererea fratelui traficantului de droguri

Fermierii francezi distrug camioanele cu alimente venite din afara țării. Un cuplu de șoferi din România a rămas fără 10 tone de carne

(P) ® Marcă înregistrată: cum se obține, România în topul Oficiului European al Proprietății  Intelectuale (EUIPO)

Partenerii noștri