FOTO. Un bărbat a murit în Londra după ce a fost strivit de un pisoar telescopic
Un tehnician care lucra la un pisoar telescopic, ce se poate retrage în sol când nu este utilizat, a murit vineri, în centrul Londrei, după ce a fost strivit de dispozitivul amplasat în cartierul West End, a anunţat poliţia, transmit agenţiile AFP şi DPA/PA Media.
Serviciile de urgenţă au fost solicitate să intervină în prima parte a după-amiezii în cazul unui bărbat care fusese zdrobit în timp ce lucra la un pisoar telescopic, potrivit Scotland Yard.
Incidentul a avut loc la Cambridge Circus, la intersecţia dintre Shaftesbury Avenue şi Charing Cross Road.
„Ne pare rău că trebuie să anunţăm că, în pofida eforturilor serviciilor de urgenţă, bărbatul care a fost grav rănit în Cambridge Circus a fost declarat mort la faţa locului”, a precizat un purtător de cuvânt al Poliţiei Metropolitane. „Rudele lui apropiate au fost anunţate”, a adăugat acesta, potrivit surselor citate de Agerpres.
Potrivit pompierilor, bărbatul a fost prins sub nivelul străzii de acest dispozitiv, amplasat în această zonă intens frecventată din centrul Londrei, unde se află numeroase teatre, baruri şi restaurante.
La operaţiunea de salvare au fost desfăşurate resurse importante, inclusiv 25 de pompieri şi o ambulanţă aeriană, iar pentru a scoate corpul bărbatului a fost folosit un troliu.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News