Live

Un bărbat a fost împuşcat mortal de poliţişti francezi, după ce îi atacase cu un cuţit la Gara de Nord din Paris

Data publicării:
Un bărbat a fost împuşcat mortal de poliţişti francezi, după ce îi atacase cu un cuţit. Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia

Doi poliţişti francezi au împuşcat mortal, luni dimineaţă, un bărbat care îi atacase cu un cuţit la Gara de Nord din Paris, a anunţat ministrul francez al transporturilor Jean-Baptiste Djebbari, citat de Reuters.

„Atacatorul a murit pe loc”, a declarat Djebbari pentru postul de radio RMC, adăugând că doi ofiţeri au suferit răni minore.

Gara de Nord din capitala franceză este una dintre cele mai mari noduri feroviare din Europa şi locul de unde pleacă trenuri internaţionale spre Marea Britanie, Belgia şi Germania.

Potrivit unei surse din poliţie, citată de Agerpres, bărbatul a folosit în atac un cuţit de 30 de cm pe care era înscris acronimul 'ACAB' ('All cops are bastards' - Toţi poliţiştii sunt bastarzi).

Ministrul Djebbari a precizat că incidentul nu este tratat ca unul legat de terorism şi că autorul era deja cunoscut poliţiei.

Infracţiunile cu violenţă şi terorismul se află printre principalele motive de îngrijorare în rândul alegătorilor francezi, care se pregătesc pentru alegerile prezidenţiale ce vor avea loc în aprilie.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trump cere un ”armistiţiu imediat” în Ucraina. ”Lui Zelenski şi Ucrainei le-ar plăcea să încheie un acord şi să pună capăt nebuniei”

Orice înţelegere cu Rusia trebuie să fie „justă”, a spus Zelenski la întâlnirea cu Trump de la Paris

VIDEO. Macron i-a primit pe Trump și Zelenski la Palatul Elysee

Macron se va întâlni cu Trump și Zelenski înainte de redeschiderea Catedralei Notre Dame

Partenerii noștri