Live

UE vrea evitarea „crizelor de nervi”. Macron îi va propune lui Putin o cale de dezescaladare

Data actualizării: Data publicării:
Macron îi va propune lui Putin o cale de dezescaladare a crizei dintre Ucraina și Rusia. Foto: Profimedia

Uniunea Europeană a cerut luni „evitarea crizelor de nervi” şi a reacţiilor alarmiste în criza dintre Rusia şi Ucraina, potrivit lui Josep Borrell. Preşedintele francez Emmanuel Macron îi va propune „o cale de dezescaladare” a situației din estul Europei omologului său rus Vladimir Putin în cadrul unei convorbiri, „în următoarele zile”, a anunţat luni Elysée, relatează AFP.

UE cere evitarea „crizelor de nervi” în criza dintre Rusia şi Ucraina

„Ştim foarte bine care este nivelul ameninţărilor şi modul în care să reacţionăm. Trebuie să evităm să ne jucăm cu nervii noştri şi reacţiile alarmiste care au chiar şi consecinţe financiare”, a avertizat el, la încheierea unei reuniuni cu miniştrii de externe din UE la care a participat prin videoconferinţă şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken.

Europenii au fost surprinşi de „dramatizarea” de către SUA a situaţiei din Ucraina cu anunţul unei invazii ruse ''în orice moment'' şi decizia de retragere a familiilor diplomaţilor din Kiev.

„Schimbul de opinii cu Antony Blinken a fost foarte util pentru a continua să se stabilească calea de urmat şi o coordonare foarte strânsă”, a subliniat Borrell.

„Nu cred că există ceva nou care să crească sentimentul de teamă de un atac imediat”, a spus el.

„Cred că există un acord complet între noi, între statele membre, pentru a spune că această măsură de precauţie (luată de Statele Unite) nu este necesară”, a adăugat el.

„Statele Unite vor răspunde acum în scris solicitărilor Rusiei. Am fost consultaţi cu privire la acest răspuns”, a menţionat şeful diplomaţiei UE.

„Dacă diplomaţia eşuează, suntem foarte avansaţi în pregătirea răspunsurilor la o eventuală agresiune rusă şi aceasta va fi cu siguranţă o acţiune rapidă şi hotărâtă, cu o puternică unitate, nu numai în cadrul Uniunii Europene, ci şi la nivel internaţional”, a dat asigurări responsabilul UE, potrivit sursei citate de Agerpres.

Macron îi va propune lui Putin o „cale de dezescaladare”

„Suntem îngrijoraţi, suntem şi foarte atenţi să nu provocăm ambiguitate, volatilitate suplimentară”, a adăugat preşedinţia franceză în plină escaladare între occidentali şi ruşi în jurul crizei. Franţa, Germania, Rusia şi Ucraina vor avea o reuniune, miercuri, la Paris, cu privire la Ucraina, reuniune ce se va desfăşura la nivel de consilieri diplomatici, a precizat sursa citată.

Franţa şi-a sfătuit luni cetăţenii să amâne călătoriile neesenţiale în Ucraina şi să nu meargă în zonele de frontieră din nordul şi estul ţării, pe fondul escaladării tensiunilor cu Rusia vecină.

Spre deosebire de Statele Unite şi Marea Britanie, Franţa nu cere în prezent personalului ambasadei sale sau familiilor diplomaţilor săi din Ucraina să părăsească ţara.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul Greciei a fost de acord să furnizeze Ucrainei rachete antiaeriene Sea Sparrow

Câți soldați a pierdut Rusia în acest an în conflictul din Ucraina. „Rușii au plătit cel mai mare preț de la începutul invaziei”

Uniunea Europeană a cerut o anchetă "rapidă şi independentă" în cazul prăbuşirii avionului Azerbaijan Airlines

Rusia anunță că a dejucat un nou complot ucrainean de asasinare a unui ofițer de rang înalt. O bombă, „ascunsă într-o boxă”

Partenerii noștri