Live

UE pregătește sfârșitul mașinilor diesel și pe benzină. Până când vor mai putea fi produse

Data publicării:
Comisia Europeană are în vedere eliminarea completă a emisiilor auto începând din anul 2035. Foto: Profimedia Images

Autoturismele diesel şi pe benzină şi-au trăit viaţa, iar viitorul este al celor electrice. Comisia Europeană ar putea propune miercuri reducerea la zero a emisiilor de CO2 pentru vehiculele noi în următorul deceniu, una dintre măsurile de mediu menite să combată schimbările climatice şi să pună în aplicare Pactul Verde european.

Conform mai multor surse citate joi de AFP, Comisia Europeană are în vedere eliminarea completă a emisiilor auto începând din anul 2035, informează Agerpres. Cum vehiculele electrice sunt singurele care satisfac această exigenţă, ele vor deveni astfel singurele autorizate la comercializare pe piaţa autoturismelor noi.

În UE le-a fost impus încă de anul trecut producătorilor auto un plafon mediu de 95 de grame de CO2 pe kilometru, care va fi diminuat treptat până la 100% în 2035.

Aceste cifre, aflate încă în discuţie, presupun o imensă constrângere pentru o industrie care până în anul 2027 va trebui să se adapteze în plus şi înăspririi normelor de poluare pentru motoarele termice.

Pe o piaţă care la nivel global a regresat din cauza pandemiei, vânzarea maşinilor electrice avansează puternic. Acestea au reprezentat 8% din înmatriculări în Europa Occidentală în primele cinci luni ale acestui an, respectiv circa 356.000 de vehicule, mai multe decât în întreg anul 2019.

Noile reglementări vor favoriza şi mai mult aceste vehicule şi vor stimula abandonarea celor hibride şi hibride reîncărcabile, care asociază motorul electric şi bateria. Un motiv de nelinişte pentru o industrie care asigură 14,6 milioane de locuri de muncă în UE şi care încă mizează mult pe această tehnologie de tranziţie.

Dacă Bruxellesul instituie măsuri de sprijin mai ales pentru dezvoltarea bornelor de reîncărcare, „suntem deschişi unor reduceri suplimentare de CO2 în 2030”, a declarat recent Oliver Zipse, preşedintele Asociaţiei europene a constructorilor auto (ACEA).

Acest lobby, care mult timp s-a luptat pentru a încetini această tranziţie, este însă profund divizat. Majoritatea membrilor săi cred că o electrificare prea rapidă va creşte preţul autoturismelor, va distruge locuri de muncă şi va favoriza concurenţa chineză, care se află în avans la capitolul baterii.

Însă Volkswagen, compania lider european în sectorul auto, cu circa un sfert din vânzări, s-a alăturat celei americane Tesla în promovarea vehiculelor 100% electrice, după scandalul „Dieselgate” din 2015 ce a dezvăluit că producătorul european a falsificat emisiile motoarelor diesel.

„Este un mare conflict în interiorul ACEA. Din cauza Dieselgate, Volkswagen s-a îndreptat spre electric pentru a-şi îmbunătăţi imaginea. Grupul a acceptat investiţii enorme şi acum are produsele ce respectă viitoarea legislaţie”, explică analistul german Matthias Schmidt. Prin urmare, grupul „Volkswagen este perfect poziţionat pentru a câştiga cotă de piaţă şi a-şi trimite în zid unii concurenţi”, adaugă acesta.

Volkswagen a anunţat în luna iunie că între anii 2033 şi 2035 va înceta să vândă în Europa motoare cu combustie.

„O maşină are în general o durată de viaţă de 15 ani. Dacă vrem să avem un transport complet lipsit de emisii de carbon în 2050, atunci ar trebui ca ultima maşină cu motor termic să fie vândută cel mai târziu în 2035”, estimează Diane Strauss, membră a ONG-ului Transport şi Mediu din Franţa.

Într-un clasament publicat în luna iunie, acest ONG a criticat companiile Daimler (Mercedes), BMW, Stellantis (PSA, Fiat) şi Toyota pentru proiectele lor „puţin ambiţioase”, întrucât aceşti producători încă mizează în mare măsură pe hibridele reîncărcabile, considerate poluante. Renault şi Hyundai sunt bine plasate în acest clasament, dar în urma Volkswagen şi Volvo.

Sfârşitul motoarelor cu combustie în „2035 este un bun compromis între 2030, care ar fi prea devreme pe plan industrial şi social, şi 2040, care ar fi prea târziu pe plan climatic”, remarcă preşedintele Comisiei de Mediu din Parlamentul European, Pascal Canfin. Acesta pledează şi pentru crearea unui fond de „mai multe miliarde de euro” pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii din sectoarele ameninţate de această mutaţie tehnologică.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Uniunea Europeană va împrumuta Ucraina cu 18 miliarde de euro în 2025. În ce sectoare vor merge banii

Partenerii noștri