Live

UE, criticată pentru prețurile mari la energie. Von der Leyen: „Trimiteți facturile la Moscova”

Data publicării:
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Foto: Profimedia Images

Eurodeputata franceză de stânga radicală Manon Aubry a criticat miercuri, la Strasbourg, Uniunea Europeană pentru creşterea preţului energiei. În replică, preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a invitat-o pe politiciana franceză să trimită „facturile la Moscova”, unde „se află vinovatul”.

În timpul dezbaterii ce a urmat discursului anual privind starea Uniunii Europene, prezentat de şefa executivului comunitar, Manon Aubry, membră a partidului Franţa Nesupusă, s-a referit în intervenţia sa la facturile energetice mari plătite de cetăţeni.

„Factura lui Gilles, care a constatat că energia sa electrică a crescut cu 113 euro pe lună şi nu ştie dacă va putea plăti încălzirea la iarnă, cea a lui Grégoire, cu 2.300 euro factura la gaz pentru şase luni, cea a Brigittei care se întreabă dacă va trebui să nu mai mănânce în această iarnă sau să nu mai aprindă lumina în această iarnă. Sunt milioane de oameni în cazul lor.

Această criză nu este doar rezultatul războiului teribil din Ucraina şi al şantajului odios făcut de Vladimir Putin, ea este şi produsul unui sistem economic ale cărui fisuri sunteţi astăzi obligată să le recunoaşteţi'', a acuzat ea, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Ursula von der Leyen a ripostat. „Doamnă Aubry, facturile pe care ni le-aţi arătat, da, sunt 'insuportabile', este adevărat. Dar ştiţi ce? Trimiteţi aceste facturi la Moscova, acolo se află vinovatul”, a declarat şefa executivului UE, care a prezentat miercuri propuneri pentru a limita creşterea preţului gazului şi energiei electrice în UE.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

UE ar putea renunța la o parte dintre sancțiunile impuse Siriei. Ce condiții trebuie să îndeplinească noua putere de la Damasc

Uniunea Europeană își va redeschide delegația diplomatică din Siria. Declarațiile șefei Comisiei Europene

Burduja, despre preluarea E.ON Energie România de către maghiarii de la MVM: Ne vom apăra interesele economice şi de securitate

Grupul maghiar MVM, cu legături strânse cu Rusia, vrea să achiziționeze pachetul majoritar al E.ON Energie România

Partenerii noștri