Live

Ton sfidător al Ungariei la adresa UE, înaintea unui vot important în Parlamentul European

Data actualizării: Data publicării:

Guvernul ungar a adoptat luni un ton sfidător la adresa Uniunii Europene, cu două zile înaintea unui vot în Parlamentul European care ar putea duce la sancţiuni împotriva Budapestei pentru încălcarea valorilor fundamentale ale UE, notează dpa.

Opoziţia acuză guvernul naţionalist condus de Viktor Orban de erodarea instituţiilor democratice, obstrucţionarea presei critice şi marginalizarea sectorului neguvernamental.

Controversa va cunoaşte un nou episod miercuri, când eurodeputaţii vor decide dacă lansează sau nu procedura contra Ungariei privind statul de drept. Membrii PE vor supune la vot un raport elaborat de eurodeputata Judith Sargentini (din grupul Verzilor) care constată „un risc clar de încălcare gravă de către Ungaria a valorilor Uniunii Europene” şi cere activarea procedurii articolului 7 din Tratatul UE.

Procedura care priveşte acest articol, invocat deja în cazul Poloniei, ar putea duce în final la privarea Ungariei de dreptul său de vot în Consiliul UE şi Consiliul European, cu condiţia unui vot unanim în acest sens al celorlalte state membre.

Potrivit ministrului de externe ungar Peter Szijjarto, raportul Sargentini reprezintă o „colecţie de minciuni”. „Raportul este un atac jignitor asupra Ungariei - o încercare de răzbunare pentru că Ungaria îşi protejează frontierele şi nu este dispusă să preia migranţi ilegali”, a afirmat Szijjarto luni, la Budapesta.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al guvernului ungar, Zoltan Kovacs, i-a acuzat pe europarlamentarii liberali şi de stânga că desfăşoară o „vânătoare de vrăjitoare” menită să reducă la tăcere poziţia Budapestei în chestiunea migraţiei.

Premierul Viktor Orban va participa marţi la dezbaterea din Parlamentul European, înaintea votului ce va fi dat miercuri. Liderul grupului PPE din Parlamentul European, conservatorul german Manfred Weber, i-a transmis şefului executivului ungar că va lua poziţie împotriva Ungariei dacă nu răspunde îngrijorărilor UE faţă de încălcarea valorilor democratice în ţara sa.

„Mă aştept ca premierul ungar să se apropie de partenerii UE şi să îşi manifeste intenţia de a face compromisuri”, a afirmat Weber într-un interviu pentru cotidianul german Bild.

„Dacă acest lucru nu se întâmplă, noi în PPE trebuie să spunem: Valorile noastre nu sunt negociabile. Guvernul ungar urmează în prezent o cale care îi îngrijorează pe mulţi”, a mai spus liderul grupului PPE.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Mesajul preşedintei CE Ursula von der Leyen, la 35 de ani de la Revoluţie: „Românii şi-au apărat dreptul de a-şi alege propriul destin”

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Partenerii noștri