Comisia Europeană consideră că MCV pentru România poate fi ridicat. Cu ce ar putea fi înlocuit mecanismul
Colegiul Comisarilor se reunește marți, la Bruxelles, iar pe ordinea de zi a ședinței se află un raport preliminar privind Mecanismul de Cooperare și Verificare în cazul României. Potrivit unor surse de la Bruxelles, în draftul care urmează să fie discutat astăzi se propune înlocuirea MCV cu mecanismul comun de sancționare a statelor care nu respectă statul de drept.
ACTUALIZARE 16.00: România îndeplineşte cele patru condiţionalităţi din Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), care poate fi oprit, monitorizarea putând continua în cadrul mecanismului privind statul de drept, arată raportul pe care îl va publica marţi Comisia Europeană în cadrul MCV, scrie Agerpres.
„Concluzia pe care o veţi vedea în raport este că acum România îndeplineşte cele patru condiţionalităţi. Încă există câteva chestiuni care trebuie soluţionate, dar din schimburile la nivel înalt şi garanţiile date de autorităţile române aceste chestiuni vor fi rezolvate. Acum suntem în situaţia în care putem spune că cele patru condiţionalităţi sunt îndeplinite şi restul muncii care trebuie să fie făcută poate fi urmărită cu instrumentele convenţionale, rapoartele privind statul de drept. (...) Este un raport pozitiv, un raport care ajunge la concluzia că MCV se poate opri şi că monitorizarea viitoare poate avea loc în cadrul raportului privind statul de drept”, a explicat un oficial al executivului comunitar.
El a adăugat că deocamdată MCV nu dispare complet, întrucât trebuie aşteptate reacţiile Consiliului şi Parlamentului, şi că în concluziile raportului de marţi sunt incluse unele elemente ce rămân să fie soluţionate de România.
Printre chestiunile încă nerezolvate sunt finalizarea reformei Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală.
Un alt angajament al părţii române este de a analiza opinia Comisiei de la Veneţia şi a face eventuale ajustări.
Referitor la legile justiţiei, promulgate recent de preşedintele Klaus Iohannis, oficialul european a spus că evaluarea CE şi a Comisiei de la Veneţia este că actele normative respective sunt în general „în direcţia bună”.
„Au fost chestiuni, de exemplu răspunderea sau regimul disciplinar pentru judecători, care au fost corectate în aceste legi. Sunt de asemenea chestiuni organizatorice, cum ar fi cele privind inspecţia judiciară, care au fost îmbunătăţite. A existat o îmbunătăţire a transparenţei procedurii pentru numirea procurorilor din funcţiile de conducere. Toate merg în direcţia bună. Am primit de asemenea un angajament la nivel înalt din partea autorităţilor române de a analiza recomandările suplimentare pe care le-ar putea avea Comisia de la Veneţia, incluse în opinia de vineri. Sunt câteva elemente despre care ei (Comisia de la Veneţia) consideră că ar trebui aliniate. Şi este ceva ce vom monitoriza cu cea mai mare atenţie”, a mai spus reprezentantul CE.
Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) a fost instituit în 2007, în momentul aderării României la UE, ca măsură tranzitorie menită să faciliteze eforturile ţării de a-şi reforma sistemul judiciar şi de a intensifica lupta împotriva corupţiei. Acesta a fixat obiective de referinţă în patru domenii:
- reforma sistemului judiciar;
- integritatea;
- combaterea corupţiei la nivel înalt;
- prevenirea şi combaterea corupţiei din sectorul public.
Știrea inițială
După ce raportul final este făcut public, acesta este trimis Consiliului UE, urmând ca propunerea fomală de ridicare a MCV, în cazul în care aceasta va exista, să fie înaintată atât Parlamentului European cât și Consiliului UE, spun sursele citate.
MCV ar urma să fie înlocuit cu mecanismul comun de sancționare a statelor care nu respectă statul de drept.
Mecanismul de „condiţionalitate” este o procedură în vigoare din ianuarie 2021 care permite suspendarea plăţii fondurilor UE unei ţări în care sunt constatate încălcări ale statului de drept care pot aduce atingere intereselor financiare ale UE.
O eventuală suspendare sau o reducere de plăţi de fonduri UE trebuie să fie sprijinită de cel puţin 15 state membre din 27, reprezentând 65% din populaţia UE, iar o astfel de procedură ar urma să dureze între şase şi nouă luni.
La finalul lunii octombrie, premierul Nicolae Ciucă a declarat în cadrul unei vizite la Bruxelles că sunt perspective pozitive astfel încât României să-i fie ridicat Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV).
„În ceea ce priveşte MCV, am avut discuţii care sunt legate de întreg procesul tehnic prin care s-au elaborat legile Justiţiei. Au fost discuţii tehnice pe care domnul ministru Predoiu le-a purtat la nivelul Comisiei atât cu comisarul Reynders, cât şi cu doamna Jourova şi, de asemenea, sunt perspective pozitive astfel încât României să-i fie ridicat acest capitol al Mecanismului de Cooperare şi Verificare”, spunea prim-ministrul, după o întâlnire cu președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen.
Între timp, România a adoptat noile legi ale Justiției, care au fost promulgate săptămâna trecută de președintele Klaus Iohannis. Ulterior, Comisia de la Veneția a transmis că legile par să meargă în direcția cea bună și apreciază faptul că „nu par să existe interferenţe politice în activitatea DNA”. Cu toate acestea, există și o serie de recomandări formulate.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News