Live

Supărat că reducerea taxelor pentru combustibili nu a dus și la scăderea prețului, un ministru german cere o lege „cu gheare și dinți”

Data publicării:
Robert Habeck, ministrul german al economiei. Foto: Profimedia

Guvernul german intenţionează să acorde puteri sporite Autorităţii din domeniul concurenţei, pentru ca aceasta să combată înţelegerile între companiile distribuitoare de carburanţi, după ce reducerile de taxe introduse în regim de urgenţă nu au condus la scăderile de preţuri la pompă avute în vedere pentru consumatori.

Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, i-a acuzat pe producătorii de carburanţi că nu au transferat avantajele create de reducerea taxelor asupra consumatorilor şi că profită de pe urma scumpirii energiei, relatează Bloomberg, citat de Agerpres.

„Propunerea mea este de a modifica legea din domeniul concurenţei şi să avem una care să aibă gheare şi dinţi”, capabilă să promoveze o adevărată competiţie, a spus Robert Habeck într-un interviu acordat luni pentru postul de radio Deutschlandfunk. Potrivit lui Habeck, legislaţia din domeniul concurenţei trebuie reformată pentru a facilita strângerea de dovezi în cazurile în care există o înţelegere între participanţii de pe piaţă, adăugând că în astfel de situaţii profiturile furnizorilor de carburanţi ar putea fi confiscate.

„Nu este ca şi cum astfel de înţelegeri pot fi convenite de oameni care poartă ochelari de soare şi stau în spatele uşilor închise. Desigur că nu aşa funcţionează lucrurile”, a spus Robert Habeck.

La finele lunii martie, cele trei partide care formează coaliţia guvernamentală, condusă de cancelarul Olaf Scholz, au căzut de acord să reducă accizele la carburanţi timp de trei luni, începând cu data de 1 iunie, cu 30 de eurocenţi pentru litrul de benzină şi cu 14 eurocenţi la motorină, ceea ce va diminua veniturile guvernului cu aproximativ trei miliarde de euro.

Autoritatea pentru concurenţă din Germania a anunţat încă din luna aprilie că a demarat o anchetă asupra sectorului petrolier, „cu un accent deosebit pe segmentul de rafinare şi distribuţie”, pentru a găsi motivele care stau la baza evoluţiei preţurilor. Săptămâna trecută, preşedintele Autorităţii pentru concurenţă din Germania, Andreas Mundt a spus că oficialii monitorizează cu atenţie preţurile şi a ameninţat că va impune amenzi aspre dacă vor di descoperite dovezi ale unor înţelegeri. Existenţa unui decalaj între preţul ţiţeiului şi cel al carburanţilor „ridică cel puţin unele semne de întrebare”, a spus Andreas Mundt într-un interviu pentru postul public de televiziune ARD.

La rândul său, ministrul german al Finanţelor, Christian Lindner, a spus că va încerca să se asigure că cei care profită de reducerea taxelor la carburanţi sunt consumatorii şi în acest context a sprijinit intenţia colegului Robert Habeck de a înăspri legislaţia în domeniul concurenţei.

„Nu putem permite ca furnizorii din Germania să profite de situaţie. Aceasta este sarcina Autorităţii pentru concurenţă şi este bine că Robert Habeck se apleacă asupra acestui domeniu”, a spus Christian Lindner.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul Germaniei promite o anchetă rapidă a erorilor în prevenirea atentatului de la Magdeburg. Suspectul e acuzat de crimă

Fericit după ce a moștenit o sumă mare de bani, un om fără adăpost din Germania s-a îmbătat și a pierdut „averea”. Cum a recuperat-o

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Submarine, rachete, artilerie. Bundestagul aprobă planuri de achiziții pentru Apărare în valoare de 21 de miliarde de euro

Partenerii noștri