Live

Spania: Fostul premier Mariano Rajoy, acuzat că a primit bonusuri financiare în mod ilegal

Data publicării:
Fostul premier Mariano Rajoy, acuzat că a primit bonusuri financiare în mod ilegal. Foto: Profimedia

Fostul premier spaniol Mariano Rajoy a fost acuzat luni de către un fost trezorier al formaţiunii sale politice, Partidul Popular (PP), că a primit ilegal bonusuri financiare înainte de a prelua guvernul în 2011, transmite AFP, citată de Agerpres.

Administrator al PP în perioada 1990-2008, apoi trezorier până în 2009, Luis Barcenas este personajul-cheie în această afacere de corupţie.

În procesul deschis la Audienţa Naţională, tribunal care judecă dosare de acest tip, el a afirmat că printre beneficiarii acestor plăţi figurau, printre alţii, Mariano Rajoy, alte şapte personalităţi care au deţinut funcţii importante în Partidul Popular sau portofolii ministeriale, întâi în guvernul José Maria Aznar (1996-2004), apoi în cel condus de Mariano Rajoy (2011-2018).

Potrivit lui Luis Barcenas, aceste viramente aveau drept scop să le permită oficialităţilor respective să menţină în interiorul guvernului acelaşi nivel de remunerare ca al deputaţilor PP şi ca ei să cumuleze salariul de ales şi sporul de reprezentare.

Rajoy, care a respins aceste acuzaţii, urmează să fie audiat în calitate de martor în timpul acestui proces prevăzut să dureze până în luna mai. El va evita totuşi o confruntare delicată cu Luis Barcenas, şeful completului de judecată respingând această cerere a avocaţilor fostului trezorier al PP.

Judecătorii spanioli au stabilit deja, în cadrul unui alt proces, că PP a primit donaţii nedeclarate vreme de decenii şi a oferit în schimb contracte publice unor oameni de afaceri. Partidul Popular a fost amendat, iar Barcenas şi alţi foşti politicieni şi oameni de afaceri au primit pedepse cu închisoarea.

 

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Patru bărbaţi au fost condamnaţi pentru uciderea unui infirmier, bătut până la moarte. Crima a scos mii de oameni pe străzi în Spania

Țara care a donat Ucrainei cele mai multe tancuri Leopard 2

Rețea de asasini minori descoperită în Spania: un cuplu suedez și fiul lor au fost arestați. Cum erau racolați minorii pentru a ucide

Cum se răspândesc online teoriile conspirației referitoare la inundațiile catastrofale din Spania

Partenerii noștri