Live

Șeful forţelor armate britanice: Nesiguranţa globală riscă să ducă la declanşarea unui alt război mondial

Data publicării:
Nick Carter, şeful forţelor armate britanice. Foto: Profimedia

Actuala nesiguranţă globală şi îngrijorarea pe fondul crizei economice provocate de pandemia de coronavirus riscă să ducă la declanşarea unui alt război mondial, a avertizat şeful forţelor armate britanice, Nick Carter, relatează Agerpres.

Într-un interviu difuzat pentru a coincide cu Duminica Pomenirii - comemorările anuale desfăşurate în Regatul Unit în amintirea celor ucişi sau răniţi în cele două războaie mondiale şi în conflictele ulterioare - Nick Carter a atras atenţia că escaladarea tensiunilor regionale şi erori de judecată ar putea duce în cele din urmă la un conflict extins.

„Cred că trăim într-un moment în care lumea este un loc foarte nesigur şi neliniştit şi, desigur, dinamica competiţiei globale este deopotrivă o caracteristică a vieţilor noastre, şi cred că riscul real pe care îl avem cu un număr destul de mare de conflicte regionale aflate în desfăşurare în acest moment este să ne confruntăm cu o escaladare pornită dintr-o eroare de judecată”, a declarat Nick Carter, la Sky News.

Întrebat dacă se referă la faptul că există o ameninţare reală de declanşare a unui alt război mondial, Carter a răspuns: „Spun că există un risc şi trebuie să fim conştienţi de aceste riscuri”.

Carter, care a devenit şeful armatei britanice în 2018, a apreciat că este important să ni-i amintim pe cei care au pierit în războaiele precedente, ca un avertisment pentru cei care ar putea repeta greşelile trecutului.

„Dacă uităm de oroarea războiului, atunci cred că cel mai mare risc este că oamenii ar putea considera că a merge la război este un lucru rezonabil”, a avertizat el.

„Trebuie să ţinem minte că poate că istoria nu se repetă, dar are o ritmicitate, şi dacă privim în urmă la ultimul secol (şi la perioada de) dinaintea ambelor războaie mondiale, cred că nu se poate pune la îndoială faptul că a existat o escaladare care a dus la erori de judecată care au dus în cele din urmă la războaie de proporţii pe care sperăm să nu le mai vedem vreodată”, a explicat şeful forţelor armate britanice.

Editor : G.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Comisia Europeană acționează în justiție Marea Britanie din cauza restricțiilor post-Brexit privind circulația cetățenilor

Cine este Yang Tengbo, presupusul spion chinez apropiat de prințul Andrew, care controla o rețea de figuri britanice influente

Uniunea Europeană dă în judecată Marea Britanie pentru limitarea drepturilor cetățenilor UE post-Brexit

Ce pedeapsă a primit femeia care l-a atacat pe Nigel Farage cu un milkshake. Modelul OnlyFans spune că nu regretă incidentul

Partenerii noștri