Live

Sectorul construcțiilor, alături de cel al transporturilor, ar putea plăti pentru emisiile de dioxid de carbon

Data publicării:
Noile ținte UE de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră vor face necesară taxarea suplimentară a unor noi sectoare, între care construcțiile și transporturile Foto: Guliver/GettyImages

Uniunea Europeană a ajuns la un acord, săptămâna trecută, vizând reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030 comparativ cu nivelul din 1990, o nouă ţintă mai ambiţioasă care va necesita ca emisiile să scadă mai rapid în toate sectoarele, de la agricultură şi până la industria grea. Acum, Bruxelles-ul trebuie să pună la punct politici care să permită atingerea noii ţinte.

Diplomaţii din statele membre ale Uniunii Europene vor discuta săptămâna aceasta despre modul în care sectorul transporturilor şi cel al construcţiilor vor plăti pentru emisiile lor de CO2, potrivit unui document intern consultat de Reuters, scrie Agerpres. În cazul automobilelor şi clădirilor, aceste politici ar urma să includă un sistem de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), care obligă poluatorii să cumpere certificate care să acopere emisiile lor de CO2.

„Acest lucru va trebui să se întâmple gradual, într-o modalitate care să nu provoace perturbări pentru aceste sectoare, şi nu afectează preţul carbonului în actualul sistem de comercializare a certificatelor de emisii”, se arată într-un document al Comisiei transmis diplomaţilor europeni, care urmează să fie discutat în cursul acestei săptămâni.

Uniunea Europeană are deja un sistem de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) care obligă centralele electrice, fabricile şi companiile aeriene să achiziţioneze certificate de acest fel tot mai costisitoare.

Potrivit documentului consultat de Reuters, noua ţintă stabilită pentru 2030 va necesita o reducere suplimentară cu 10 puncte procentuală a emisiilor combinate ale sectoarelor care nu sunt acoperite în prezent de sistemul ETS, comparativ cu precedentul obiectiv al UE privind reducerea emisiilor de CO2.

Și sectorul agricol trebuie să-și reducă emisiile de carbon. Sistemul subvențiilor ar putea fi modificat

Printre aceste sectoare se numără transportul, construcţiile şi agricultura. Reuters susţine că executivul comunitar are în vedere un sistem de tip ETS pentru primele două iar, separat, statele membre negociază o reformare a subvenţiilor agricole pentru a ajuta la diminuarea emisiilor poluante ale sectorului agricol.

Noul plan de tranzacţionare a emisiilor va fi făcut public în luna iunie. Comisia elaborează propunerile, dar deocamdată nu a confirmat niciun fel de detalii, nici măcar despre care anume părţi din sectorul construcţiilor ar putea să plătească pentru certificatele de poluare sau dacă cu taxarea CO2 se va aplica direct constructorilor de automobile sau şoferilor.

Includerea sectoarelor transporturi şi construcţii într-un nou sistem de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), separat de cel existent, ar putea asigura că noile politici nu vor afecta preţul certificatelor de poluare în actualul sistem. În ultimele luni, preţul certificatelor de poluare a crescut, stimulate de planurile UE vizând o reducere mai rapidă a emisiilor, iar luni au atins o noua valoare record, de peste 47 de euro pentru tona de CO2.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

România obține fonduri nerambursabile de la Comisia Europeană pentru proiecte privind tranziția către o energie curată

Apărarea TikTok, după ce Comisia Europeană a anunțat o investigație: „Eliminăm conținutul care încalcă regulile”

Comisia Europeană lansează o investigație oficială împotriva TikTok pentru interferența Rusiei în alegerile prezidențiale din România

Partenerii noștri