Scandal românesc, exportat în Parlamentul European. Unde a fost Viorica Dăncilă?
Au fost dezbateri aprinse, miercuri, în Parlamentul European pe tema justiţiei din România. Parlamentarii români au aruncat vorbe grele de la tribună, în timp ce străinii au transmis Legislativului de la Bucureşti că mai au timp pentru a corecta Legile justiţiei. Europarlamentarii şi-ar fi dorit ca premierul României să vină să le răspundă temerilor privind modificările aduse legilor justiţiei şi codurilor penale, însă Viorica Dăncilă n-a venit. A mers, în schimb, ministrul justiției, dar pentru că nu figura pe lista de invitați nu a fost lăsat să ia cuvântul.
Explozie la locomotiva unui tren care urma să transporte europarlamentari: „Oamenilor li s-a spus să-și lase bagajele și să plece”
Șoșoacă a făcut circ în Parlamentul European. Și-a pus botniță și a fost scoasă cu forța din sală: „Casa Satanei e aici la Bruxelles”
Diana Șoșoacă a depășit pragul la europarlamentare 2024
Claudiu Manda și Rareș Bogdan, în topul absenților din Parlamentul European
Cât va mai dura tranziția ora de vară – ora de iarnă?
Kelemen Hunor: AUR nu va ajunge la guvernare în România
Roberta Metsola: E nevoie de măsuri pentru a garanta o Europă unită
Roberta Metsola anunță reforme după scandalul din corupție din PE
Rareș Bogdan: Ședința de azi din PE nu a fost o simplă pansare a unei răni
„Domnule preşedinte, dragi colegi, corupţia ucide! Literal. Ucide pe nesimţite adâncind inegalităţile, subminând încrederea cetăţenilor, zguduind democraţia, lăsând loc extremelor”, a afirmat de la tribuna Parlamentului europarlamentarul francez Eva Joly, de la Grupul Verzilor.
Scandalul privind legile justiţiei s-a mutat din Parlamentul României în cel european. Chiar înainte de începerea dezbaterilor, europarlamentarul PSD Dan Nica a încercat să-l convingă pe preşedintele de şedinţă să-l lase pe Tudorel Toader să ia cuvântul.
„Am o problemă de procedură. La lucrările dezbaterii poate să participe din partea Consiliului cei care sunt membri ai Consiliului. În sală este și ministrul justiției din România și cred că ar trebui să i se dea posibilitatea dlui Toader să răspundă la întrebări”, a pledat europarlamentarul Dan Nica (PSD).
A fost refuzat, iar motivul e cât se poate de simplu - ministrul justiţiei nu era pe lista invitaţilor. Iar europarlamentarul Cristian Preda a spus că nu Tudorel Toader ar fi trebuit să ia cuvântul, ci premierul Dăncilă.
„Domnul Boştinaru spunea mai devreme că avem o ţară de mâna a doua. Nu, n-avem o ţară de mâna a doua, avem în schimb un guvern de mâna a şaptea. Pentru că dacă n-ar fi fost aşa, am fi avut aici primul ministru al acestui guvern, doamna Dăncilă, care atunci când a fost învestită a fost prezentată ca fiind persoana-cheie în cadrul instituţiilor Uniunii Europene. Când avea ocazia să apere Guvernul, stă acasă, de frică. Nu înţeleg în schimb ce caută domnul Toader aici, pentru că dumnealui, aşa cum a zis domnul Diaconu, e într-adevăr membru al Comisiei de la Veneţia. Dar atunci când domnii Juncker şi Timmermans au cerut Guvernului român să consulte Comisia de la Veneţia, cine a fost primul care a spus nu avem nevoie? Chiar domnul Toader, membru al acestei comisii. În general, atitudinea guvernului român este de dispreţ faţă de Comisie”, a declarat europarlamentarul PPE Cristian Preda.
De la tribună, comisarul european pentru Justiţie a transmis un mesaj Parlamentului de la Bucureşti.
„Încă e posibil ca legile justiţiei să fie îmbunătăţite şi să devină legi bune, care vor întări independenţa şi profesionalismul sistemului juridic românesc, în serviciul tuturor cetăţenilor români. Acesta e un moment crucial, când cele două proiecte de legi s-au întors în Parlamentul României, în urma deciziei Curţii Consituţionale”, a arătat Vera Jurova.
Comisia Europeană s-a declarat pregătită să continue dialogul cu autorităţile române pentru ca procesul de reformă a justiţiei să se deruleze într-o manieră care să ofere încredere partenerilor europeni.
Citiți și: Starea Justiției din România | Dezbatere cu scântei în Parlamentul European
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News