Live

Şase elevi francezi implicaţi în decapitarea profesorului Samuel Paty, condamnaţi cu suspendare, sau cu executare până la 6 luni

Data actualizării: Data publicării:
Profesorul Samuel Paty a fost decapitat de către un tânăr jihadist în 2020. Foto: Profimedia

Pedepse de la 14 luni - cu suspendare - şi până la şase luni de închisoare - cu executare - şi purtarea brăţărilor electronice au fost pronunţate vineri, la Paris, împotriva celor şase foști elevi judecaţi pentru implicarea lor în decapitarea profesorului Samuel Paty de către un tânăr jihadist în 2020, relatează AFP.

Pedepsele au fost stabilite în funcţie de „gravitatea faptelor”, „personalitate” şi „evoluţie”, în contextul în care infracţiunile comise au fost „perfect stabilite”, precizează în hotărâre tribunalul pentru minori, citită în şedinţă publică după două săptămâni de proces cu uşile închise.

Procesul s-a încheiat vineri dimineaţa, cu ultimele declaraţii ale tinerilor inculpaţi, notează AFP, citată de News.ro.

Completul s-a retras apoi să delibereze.

Procesul s-a desfăşurat cu uşile închise, având în vedere vârsta mică a inculpaţilor la momentul faptelor - între 13 şi 15 ani.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Opt condamnări în Franţa legate de uciderea unui profesor care a arătat în clasă o caricatură a Profetului Mohamed

„Curajul ei a mișcat lumea întreagă”. Gisele Pelicot, omagiată de președintele Macron și alți politicieni, la finalul procesului

Rusia încearcă să racoleze influenceri folosind tactici ca la alegerile din Moldova și România, acuză guvernul francez

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, condamnat definitiv pentru corupţie şi trafic de influenţă

Partenerii noștri