Live

Sadiq Khan, reales primar al Londrei. Este primul musulman care conduce o capitală occidentală

Data publicării:
Sadiq Khan, primul primar musulman al Londrei. Foto: Twitter

Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, devenit în 2016 primul musulman care conduce o capitală occidentală, a fost reales pentru al doilea mandat, conform rezultatelor făcute publice sâmbătă, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Sadiq Khan (50 de ani), fiu de imigranţi pakistanezi şi crescut într-o locuinţă socială, l-a devansat la alegerile municipale de joi pe conservatorul Shaun Bailey, care are rădăcini jamaicane.

El a obţinut 55,2% din voturi la a doua numărătoare în faţa lui Shaun Bailey. La prima numărătoare, când au fost luaţi în considerare toţi candidaţii, el a obţinut 39,8% din sufragii, comparativ cu 35,1% din voturi pentru Bailey, diferenţa fiind mult mai mică decât anticipau sondajele.

Sadiq Khan, avocat anti-Brexit

În mandatul său, Sadiq Khan, fost avocat specializat în drepturile omului, şi-a făcut o reputaţie de eurofil convins, cu o poziţie fermă împotriva Brexit-ului şi a unuia din susţinătorii principali ai acestuia, premierul conservator Boris Johnson, predecesorul său la primărie.

În campania electorală, Sadiq Khan a promis insistent crearea de locuri de muncă, în dorinţa de a dinamiza din nou economia unei metropole marcate de pandemie şi de Brexit, o lovitură pentru puternicul său sector financiar.

Pentru a garanta "un viitor mai strălucitor" pentru Londra, cu speranţa de a reitera succesul din 2012, el a pus că vrea să propună candidatura oraşului pentru o ediţie "durabilă" a Jocurilor Olimpice în 2036 sau 2040, care ar stimula construirea unei infrastructuri favorabilă mediului.

A crescut într-o locuință socială

Sadiq Khan a crescut într-o locuinţă socială la Tooting, cartier popular din sudul Londrei, alături de şase fraţi şi o soră. Tatăl a fost şofer de autobuz, iar mama, croitoreasă.

În 2005, a renunţat la cariera de avocat pentru a deveni deputat de Tooting, unde el locuieşte în continuare cu soţia şi cele două fiice ale lor.

În primul mandat, printre măsurile sale principale s-au numărat îngheţarea preţurilor la transportul public şi crearea de zone cu emisii de carbon scăzute pentru a lupta împotriva poluării produse de maşini.

El a fost totuşi criticat că nu a putut opri atacurile cu armă albă, o problemă despre care spune că este cauzată de reducerea numărului de poliţişti în urma măsurilor de austeritate ale guvernelor conservatoare.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ringo Starr și Paul McCartney s-au reunit pe scenă pentru a cânta clasicele Beatles

„Multe lucruri se întâmplă la Londra”. Medvedev amenință, după asasinarea generalului Kirillov, că oficialii NATO sunt „ținte legitime”

Românii suspectaţi de înjunghierea unui jurnalist iranian la Londra au fost extrădaţi în Marea Britanie şi duși în arest

Uniunea Europeană dă în judecată Marea Britanie pentru limitarea drepturilor cetățenilor UE post-Brexit

Partenerii noștri