Live

Rușii care vin în UE vor plăti dublu pentru vize și vor fi obligați să aștepte chiar și o lună să le obțină

Data actualizării: Data publicării:
Rușii care vin în UE vor plăti dublu pentru vize și vor fi obligați să aștepte chiar și o lună să le obțină. Foto: Profimedia

Comisia Europeană a detaliat marţi propunerile menite să înăsprească condiţiile de acordare a vizelor pentru cetăţenii ruşi şi de nerecunoaştere a paşapoartelor ruseşti emise în zonele ocupate ale Ucrainei, relatează AFP.

Aceste măsuri au făcut obiectul unui acord politic al miniştrilor de externe din statele UE la sfârşitul lunii august.

„Agresiunea militară (rusă) nu este doar o agresiune împotriva Ucrainei, este şi o ameninţare pentru securitatea noastră. Cetăţenii ruşi nu trebuie să aibă un acces facilitat în UE şi desigur că a fi turist în UE nu este un drept fundamental”, a motivat în faţa presei comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson.

Astfel, costul unei vize pentru statele UE va creşte de la 35 la 80 de euro pentru toţi cetăţenii ruşi, procedura de examinare a cererilor de emitere a vizei va creşte de la 10 la 15 zile şi ar putea ajunge chiar şi la 45 de zile, va creşte numărul documentelor cerute şi vor fi de asemenea aplicate restricţii asupra vizelor cu intrări multiple.

Noul regim al vizelor pentru cetăţenii ruşi ar urma să intre în vigoare luni, dacă statele membre îl vor aproba săptămâna aceasta. Odată aprobat, Comisia Europeană le va prezenta statelor membre liniile directoare de emitere a vizelor către cetăţenii ruşi, pentru consolidarea cererilor din punctul de vedere al securităţii, prioritizarea celor care trebuie tratate rapid, cum ar fi cele pentru „motive umanitare” şi „de-prioritizarea” vizelor turistice, a indicat comisarul Johansson.

Suspendarea facilităţilor privind vizele pentru cetăţenii ruşi este o „decizie ridicolă care se înscrie într-o serie de absurdităţi”, a declarat săptămâna trecută purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Polonia şi cele trei state baltice (Estonia, Letonia şi Lituania) cer ca UE să interzică vizele pentru cetăţenii ruşi, solicitare neagreată la nivel comunitar.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Românii vor putea călători fără viză în China începând cu 30 noiembrie anul acesta

Luptă în instanță pentru zahărul din cafea. Mii de firme s-au trezit cu decizii de impunere, iar unele au dat statul în judecată

Ungaria se anunță pregătită să renunțe la petrolul rusesc. Care e însă prețul pe care UE ar trebui să-l plătească

Taxarea celor mai bogate 3.300 de persoane din lume va fi discutată în Brazilia, la reuniunea G20

Partenerii noștri