Live

România are cea mai mare creștere din UE la cheltuielile pentru alcool în ultimii 10 ani

Data publicării:
Consumul de alcool a crescut cel mai mult în România între statele membre UE, conform datelor Eurostat din ultimii 10 ani. Foto: Getty Images

România a înregistrat, în ultimul deceniu, cea mai mare creștere din UE la cheltuielile pentru alcool, conform Eurostat.

În 2019, gospodăriile din UE au cheltuit 117 miliarde euro (echivalentul a 0,8% din PIB-ul UE) pe „băuturi alcoolice”, ceea ce înseamnă 1,6% din cheltuielile totale de consum, transmite Mediafax.

Eurostat precizează, joi, că datele nu includ băuturile alcoolice plătite în restaurante și hoteluri.

Dintre statele membre UE, media de 1,6% este depășită de Letonia (4,8%), Estonia (4,7%) și Lituania (3,7%). În schimb, cheltuielile pentru alcool se situează sub 1% în Grecia și Italia.

În ultimul deceniu, ponderea cheltuielilor pe alcool a scăzut în 13 state membre ale UE. Cea mai mare scădere a fost înregistrată în Lituania (de la 5,5% la 3,7%, adică o scădere de 1,8 puncte procentuale), urmată de Letonia (1,5 puncte procentuale), Bulgaria (1,3 pp) și Estonia (1,1 pp).

În schimb, cheltuielile gospodăriilor cu alcool au crescut în șapte state membre ale UE, cele mai mari creșteri fiind înregistrate în România (de la 2,1% din cheltuielile totale în 2009 la 2,6% în 2019, creșterea fiind de 0,5 puncte percentuale) și Portugalia (de la 1,1% la 1,4%, +0,3 pp).

În șase state membre ale UE - Danemarca, Germania, Franța, Italia, Olanda și Slovenia - această pondere a rămas stabilă.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Trump amenință UE cu taxe, dacă nu cumpără mai mult petrol și gaze din SUA. Cât importă europenii de la americani

Harta sărăciei în România: Care sunt zonele defavorizate din țară

Viktor Orban pozează în pacifist și acuză liderii europeni că „susțin războiul, migrația și problemele de gen”

Partenerii noștri