Român ucis într-un parc din Suedia. Imagini cu victima, pe rețelele de socializare
Doi adolescenţi suedezi sunt suspectaţi de uciderea unui român fără adăpost în oraşul Huskvarna, la începutul acestei luni, procurorii urmând să ceară menţinerea în arest a unuia dintre ei, informează joi site-ul de ştiri thelocal.se. Imagini cu adolescenţii bătându-l şi hărţuindu-l pe român au circulat pe reţelele de socializare.
Românul Gheorghe Hortolomei-Lupu, în vârstă de 48 de ani, cunoscut drept „Gică”, a fost găsit mort într-un parc din Huskvarna, lângă Jönköping.
În urma autopsiei, poliţia a deschis după o săptămână o anchetă pentru omor.
La începutul acestei săptămâni, poliţia a arestat un suedez de 16 ani, rezident în Huskvarna. Procurorii urmează să ceară menţinerea în arest a adolescentului. Avocatul tânărului spune că acesta neagă acuzaţiile.
Celălalt adolescent este şi el suspect de uciderea bărbatului, dar este prea tânăr pentru a răspunde penal.
Alţi doi băieţi, ce au tot sub 15 ani, au fost la rândul lor interogaţi de poliţie. Ei sunt suspectaţi că au agresat sau hărţuit victima înainte de decesul acesteia, a relatat presa suedeză.
„Avem o idee despre ceea ce s-a întâmplat”, a declarat detectivul de poliţie Stefan Sundling la postul SVT.
Românul sosise în Suedia în urmă cu circa patru ani, din judeţul Bacău, potrivit celor care l-au cunoscut.
A muncit în zona Jönköping-Huskvarna la cules de fructe, după care a devenit colector de sticle şi cerşetor. A fost implicat în eforturile unui grup local pentru ajutorarea altor migranţi europeni în Suedia, dar sănătatea i s-a deteriorat grav în ultimele luni.
Prietenii săi şi l-au amintit în această săptămână ca un om „prietenos, recunoscător şi de treabă”, mai scrie site-ul citat.
Sursa: Agerpres
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News