Exclusiv Rareș Bogdan, după votul din Parlamentul olandez: România nu trebuie să mai accepte nicio palmă de la statele europene
România nu trebuie să mai accepte nicio palmă de la statele europene, a declarat pentru Digi24 europarlamentarul Rareș Bogdan, după votul de joi din Parlamentul olandez, care a recomandat Guvernului de la Haga să nu accepte intrarea României în Schengen. Rareș Bogdan spune că în acest moment Olanda contrazice Parlamentul European, care recent a votat cu susținere largă aderarea României la Schengen. Europarlamentarul român cere mediului de afaceri să pună presiune pe firmele olandeze care activează în țara noastră.
„Este o palmă pe care România o primește și nu mai trebuie să accepte să primească această palmă dată, pentru că de 32 de ani tot primim palme. În momentul acesta, Parlamentul de la Haga este în totală opoziție cu Parlamentul European, unde 86% din totalul membrilor Parlamentului European - reprezentanții a 500 de milioane de cetățeni europeni - au hotărât că România este pregătită cu cea mai largă majoritate a unei rezoluții adoptate vreodată în Parlamentul European pentru România în 15 ani”, a arătat Rareș Bogdan.
Rezoluția votată de aleșii olandezi ar trebui de fapt să întărească și mai mult acțiunile diplomației de la București, nu să o îngenuncheze, a mai spus eurodeputatul.
„În momentul acesta, întreaga diplomație românească trebuie să ceară în continuare, reprezentanții Ministerului de Interne, ai Justiției, ai Ministerului de Externe, ai Reprezentanței României la Bruxelles și ai tuturor ambasadelor să ceară președinției cehe (a Consiliului UE - n.r.) ca în decembrie, pe 8, să aibă loc un vot în JAI (consiliul pentru justiție și afaceri interne - n.r.) cu privire la România și Bulgaria, pentru a ști după acest vot cum vom acționa în relația cu Olanda. Până în momentul respectiv, trebuie să încercăm să convingem - diplomație și iar diplomație. Am stat suficient în genunchi, trebuie să explicăm în picioare, dar cu calm, cu argumentele la noi că momentul pentru România este unul extrem de important și nu acceptăm ca de data asta accesul României în Schengen să fie refuzat pentru că, în caz contrar, România își rezervă dreptul să acționeze complet diferit față de cum a acționat până acum”, a punctat Rareș Bogdan.
Europarlamentarul PPE face apel la firmele din România să pună, la rândul lor, presiune asupra partenerilor lor de afaceri olandezi pentru a cere aderarea României la Schengen.
„Să nu uităm, pe teritoriul României acționează 22.000 de firme olandeze, așa că invit inclusiv mediul de afaceri românâensc partener cu aceste 22.000 de firme să ne ajute în această presiune. Nu vreau să cred că România astăzi va abandona lupta, nu vreau să cred că România astăzi se va arunca într-un defetism periculos și va înțelege că acea butadă absolut de neconceput - care, din păcate, o avem din istorie -, capul plecat sabia nu-l taie, ar trebui să fie pur și simplu ignorată sau uitată, pentru că în momentul ăsta, capul plecat sabia îl va tăia”, a avertizat europarlamentarul Rareș Bogdan.
Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile. Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri”
Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza
Surse: PNL ar putea relua vineri discuțiile cu PSD și UDMR. Ciprian Ciucu nu va mai merge la negocieri
Dezvăluiri privind retragerea lui Ciolacu de la negocieri. Surse: Tensiuni PSD-PNL privind unele măsuri de austeritate
Noii deputați s-au rătăcit pe holurile Parlamentului
USR pune opt condiții ca să intre la guvernare. Reacția PSD-PNL-UDMR la cererile anunțate de Elena Lasconi
Culisele discuțiilor dintre PSD, PNL, UDMR și USR
Tensiuni în coaliția pro-europeană. Întâlnire PSD-PNL-UDMR, fără USR
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News